Please , give me some water!

Coborâ scăriile în toiul nopţii o sete nenorocită lovind-o cu putere. În general îşi ţinea lângă pat o sticlă de suc sau apă , orice încăt să nu îi fie sete , dar de data aceasta nu ştia cum să facă să ajungă mai repede la apă. Nu cunoştea dulapurile cum sunt aranjate , aşa că scotoci negăsind un pahar , o cană , orice; cu privirea văzu pe un raf înalt o halbă de bere ( desigur goală ).
După logica ei ,oricât s-ar fi întins nu ar fi ajuns la aceea halfă , trase aer în piept şi se întinse după ea ; un început de cârcel îşi făcu simţită prezenţa în încheietura mâinii drepte a lui Aurora explicându-i că ar fi mai bine să-şi vadă,cât mai repede , de treabă...în cazul în care ar fi avut ceva de făcut.
Se înclină înspre stânga şi întinse mâna atât cât îi îngâdui-au oasele. Începu iarăşi să apese etajera. Tot nimic. Apăsă cât putu de tare , iar întregul chip i se strâmbă într-o mască a durerii. Chipul unui copil obligat să înghită un medicament rău la gust. Şi,chiar înainte ca muşchii întinşi la maximum să o povăţuiască să se lase păgubaşă , simţi - sau , mai degrabă, intui - o abia perceptabilă deplasare a etajerei.
"E doar dorinţa ta fierbinte care îţi joacă feste, Aurora. Atât şi nimic mai mult." Nu era dorinţa-i fierbinte, ci , mai degrabă , rezultatul simţurilor conectate , prin groază, în stratosferă.
Luă mâna de pe etajeră şi zăcu nemişcată câteva clipe , respirând adânc şi încercând să îşi odihnească muşchii. Când se simţi iarăşi în putere - dacă putem spune astfel - suindu-se cu un picior pe chiuvetă ridicându-se ( chiuveta nu era stabilă şi putea pica cu ea în orice moment ). Sosise clipa.
" Trebuie să am mare grijă. E drept că etajera s-a mişcat puţin şi o să se mai mişte ,dar îmi va trebui toată forţa pe care o mai am să fac halba să alunece înspre mine... În cazul în care planul meu va reuşi. Şi când ajung la capătul puterilor , nu-ţi mai controlezi mişcăriile."
Perfect adevărat , dar nu asta era problema. Problema reală era cu totul alta: nu ştia unde se afla punctul de echilibru al etajerei. Habar nu avea.
Mai scânci o dată din dinţi şi se înălţă împingând etajera încât cu cealaltă mână prinse halba ( cu vârful degetelor ), dar măcar o prinsese fericită. Planul ei funcţionase ,funcţionase al naibi de bine. Se pare că nu era atât de proastă la fizică pe cât spuneau colegii ei de clasă în generală.
Coborâ uşor încăt să nu provoace gălăgie şi să strice tot spectacolul şi dădu drum,ul robinetului aşteptând ca apa să curgă în orice moment...în orice moment...
-La dracu! exclamă nervoasă observând bileţelul pus deasupra chiuvetei "Apa este oprită în data de 02.septembrie". Ăsta da noroc , îţi forţezi nervi şi muşchii să iei o nenorocită de halbă de pe un raft cu trei capete mai înalt ca ea şi apa nu curge! Bang bang!
Deschise frigiderul , trântind halba pe masă , mai mai să o arunce. În frigider nu erau prea multe de băut ,căci majoritatea ţineau ce vroiai în camerele lor. Luă cutia de lapte , şi o desfăcu savurând-o "fără cereale".

Nu obișnuia să se trezească noaptea din cauza foamei. Adică, el mănâncă destul ziua și nu era nevoit să mănânce și noaptea. Plus că se trezea extrem de greu, dar în acea seară, din cauza că stomacul lui dădea un concert de doi lei, dar nici atât, s-a trezit extrem de repede. La început nu știa unde e și ce face, dar sunetul stomacului său îl trezie rapid la realitate. Îi era foame. Mâncare, mâncare. Dă-mi mâncare, își zise în gând și nu îi păsă că era în pijamale și în picioarele goale, așa că ieși împreună cu Guho, cățelușul său, și o luă în fugă către bucătărie. Să fie ceva în frigider, în numele lui Dumnezeu. Dacă nu are nimic de mâncare va muri. Era clar acest lucru. Își duse mâinile la ochi și și-i frecă încet, micșorând pasul către bucătărie în acel momente. Nu dorea să dea peste cine știe ce matahală de doi metri înălțime și trei metri împrejur, deci micșoră pasul. Dar imediat cum se trezise de-a binelea, reveni la pasul rapid de mai devreme până când ajunse în bucătărie. Bun. Era lumină. Mai era cineva. Dacă nu e mâncare va mânca persoana aia cu totul. CRUDĂ.
-Salut, a zis fără să se uite la acea persoană și se duse către frigider începând să cotrobăie prin el. Bun, era... lapte, lapte, lapte. Ce Doamne, măă? Toți au furat mâncarea? Unde-au dus-o? Oh, ce mai iubea Crăciunul. Crăciunul=mâncare=frigider=Rai. Cam așa era în frigiderul de acolo. Raiul pe pământ. Pui, salate și tot felul de mâncăruri delicioase și din cauza asta a început concertul din nou. Un concert foarte neplăcut pentru el. A oftat și se mai uită puțin prin jur, observând un micuț sendviș la cutie. Al lui ești, măi, chiftea! Mamă ce i-ar conveni acum și o chiftea d-aia mare în sos de roșii. Oh, ar trebui să nu se mai gândească așa des la mâncare de asta așa bună sau va trebuie să facă el mâncare.
A desfăcut sendvișul atent și imediat a mușcat din el, și tot așa până îl termină în mai puțin de două minute. Dacă se face un concurs intitulat ”Cine mănâncă cel mai repede două sendvișuri primește bani”, el va participa în acel moment fără altă discuție. Atunci ar fi mâncat și un pepene întreg, că sincer, nu a mai mâncat de mult și... trebuie să scrie:
Listă pentru Moș Crăciun Tati:

• Pepene
  
• Pepene
  
• Pepene
  
• Pizza
  
• Redbull
  
• Pepene

A aruncat ambalajul la cutie şi se întoarse cu faţa la persoana care era acolo. Ei bine... era o fată după cum se vede. A înghiţit în sec şi îşi duse o mână la spate.
-Foame sau sete? Ori amândouă? , întrebă el, cu referire la faptul că fata, la acea oră se afla în bucătărie. Deci, deci, nu era singurul înfometat/însetat la acea oră. Bine , bine, ştia că nu e singurul de când a ieşit din cameră. Şi lui Guho îi e sete. De unde ştia? Ei bine, amândurora li se făcea sete în acelaşi timp, deci ştia bine. Se duse la un dulăpior mic şi a scos o sticlă de apă, care părea ascunsă la început, dar chiar aşa era. A ascuns-o el pentru a nu i-o fura vreun idiot de pe-acolo, şi imediat după a turnat apa într-un bol micuţ pe care scria "Guho~" , iar căţeluşul a început să bea apa cu o poftă nemaiîntâlnită. Iar apa rămasă în sticlă o bău el. Bine, nu toată apa, că nah, era prea multă şi ar fi făcut broaşte, noh?

Continuă să dea pe gât cât lapte mai putea deşii ştia că urma să aibă o bătălie în stomac şi că o să se deranjeze până dimineaţă , ura asta. Înainte mâncase aproape o tonă ( exagerez desigur ~ ) de pere verzi ,ceea ce în combinaţie perfectă cu laptele nu ieşea un copil prea frumos.
Îşi trase pantalonii evazaţi şi mari şi largi şi cum vrei tu , pantaloni de pijama cu oiţe albastre , prea drăguţ pentru ea; dar îi iubea , îi primisese la doişpe ani de la bunica Zuhssumensau cum îi spunea ea pe atunci buni Neko , căci avea o coafură tare ciudată aproape că îi ieşeau nişte urechiuşe precum unei vulpiţe că nah doar se vopsea roşcată. Iar ca bluză , un maieu nemuritor.
Se mira că Snowball nu-şi făcuse apariţia în urma ei , avea obiceiul acesta , dar când dormea nici naiba nu-l trezea din somnul lui de relaxat. Snowball , era căţeluşul ei husky , îl avea de 4 luni. unicul pui supravieţuitor al lui Golden Bomber şi a Matildei ( câinii familie , tot doi husky ) ; Matilda era fiica lui Lucky Star , bătrana husky cu care copilărise de când se născuse până când plecase din Finlanda.
Tresări uşor atunci când tânărul intră în încăpere. Altu care nu dormea la ora aia? Altu căruia noaptea îi provocase o sete groasnică? Altu căruia îi era foame? Măi! Ce ciudat ~
-Salut şi ţie! spuse zâmbind scurt , încă păstrându-şi cutia de lapte alături de ea. Se aşeză pe un scaun la masă încercând să îl urmărească pe tânăr cu privirea , imediat ce scoase sticla de apă pitită TUNETE ŞI FULGERE.
" Cee?! Sticla aia a fost tot timpul acolo şi eu m-am chinuit să ajung la nenorocirea aia de halbă şi apoii să văd că nu merge aapa?! Whaaat?! TE OMOR MĂI !" replică în sinea sa privindu-l cu o faţă de ucigaş pe tânăr , îi venea să sară de pe scaun să îl prindă de gât şi să îl gâtuie ca pe o găină.
La întrebarea lui "foame sau sete" ridică cutia de lapte în sus în semn de "sete" şi continuă să îl privească şi să se gândească lent în ce mod urma să îl omoare că ascunsese aceea minunată sticlă de apă.

Drăguţă voce. Singurele cuvinte care le putea pronunţa în acel moment când îi auzise vocea, salutându-l. Meh, era plăcută, seriously. De fapt, lui îi plăceau mai toate vocile persoanelor din jurul său. Erau toate atât de cute şi plăcute la auz!
A mai băut puţină apă, şi dintr-odată o lăsă jos, mângâindu-l pe cap pe Guho. You little bastard, cât de repede o terminat apa. Oh, tu, câine, tu. Parcă zici că nu ai mai băut apă de ani întregi. Se încruntă într-un mod cute şi copilăros la el, turnându-i apă din nou.
-Uhm, ceva în neregulă?, întrebă după ce îi văzu expresia feţei fetei. Arăta de parcă în clipa următoare avea să-l omoare pentru o crimă ce nu a făcut-o. Dar cred că îşi dădu seama şi de ce, având în vedere că apa era oprită în acea zi şi numai el avea o sticlă ascunsă pe acolo. De asta şi beea lapte atunci, noh? Îşi lovi uşor fruntea cu palma şi se apropie de ea, dându-i sticla.
-Poftim, laptele provoacă mai tare sete, îi spuse mai încet, simţind cum deja vocea o luase pe cărare, floricele pe câmpii, aham aham. Când se trezea noaptea şi beea apă ca un animal, i se schimba vocea rapid, devenind una mai răguşită şi mai groasă. Şi-a dus mâna la gât, şi imediat se aşeză pe un scaun. Ar trebui să se întoarcă la somn? Sau ar trebui să doarmă în bucătărie? Sau ar trebui să vorbească [,] cu fata? Okay... deja era în altă lume, aşa că degeaba se mai gândea la asta. Fixase cu privirea un obiect, mai exact un scaun şi a rămas aşa. Nemişcat, părând că nu respiră. Meh, uneori făcea asta şi arăta destul de ciudat, dar noh, Byung e un ciudat. Şi lumea se obişnuise cu el aşa. Nici nu se chinuia prea mult să se schimbe, altfel ar fi speriat lumea prea, PREA, rău.
Îşi scutură capul la un moment dat, clipind mai des pentru a reveni pe pământ şi...
-Ah, apropo. Eu sunt Byung Hun, sau... L.Joe, încântat, se prezentă el şi afişă un micuţ zâmbet în colţul gurii, trăgând cât mai multe de ochi pentru a nu adormi pe masă. Voce blestemată, you, you, I hate you. Încercă să se scuze pentru vocea sa, dar probabil fata auzise numai: morr, mrr, ahgsd, şi ceva de genul. Dah, numai asta a reuşit să spună. Greu, foarte greu să vorbească la ora aia. Spera doar să nu rămână cu vocea aia şi mâine. Ar fi groaznic. Groaznic îţi spun.

Rămăsese blocată pe un punct anume şi nu înţelegea de ce stătea pe acel scaun , savura la propriu nişte laptele cuiva, cumpărat de cineva probabil cândva de curând căci nu avea gust a acru sau măcar ea nu-şi dădea seama.
Ea chiar avea o voce de copil , o voce adorabilă , dar ce putea scoate pe gură cu vocea aia...vai de mama mea. Toată lumea spunea că este adorabilă şi în ciuda înjuriilor grave şi porcoase pe care le spunea tot o copilă scumpă rămânea, fuck damn it life!
Când realiză că băiatul îşi dăduse seamă că ea îl privea ucigător , continuă să-l privească speriat şi când se apropie de ea tresări la propriu de pe scaun înroşindu-se toată-toată.
-Aăă...nu , nu mulţumesc! Nu s-a întâmplat nimic! îşi duse o mâna la ceafă încercând să trateze tot de parcă nu s-ar fi întâmplat absolut nimic, de parcă nu avusese în mintea ei niciun plan ucigător şi mai ales...nicio privire de acest gen.
Se linişti uşor, roşeaţa din obraji dispărând treptat. Continuă să-l urmărească pe băiat cu privirea şi încerca să nu mai se ruşineze sau ceva de genu. Măi , ea era o tipă din provincie poţi spune. În Finlanda ea stătea pe undeva pe lângă legendara casă a lui Moş Crăciun *yaay* , da asta când era mic copil chiar o făcea să se simtă cel mai norocos copil din lumea întreagă, dar acum...acum se tot săturase de turişti, de pozele lor sâcâitoare, de tot. Bine îi era dor când mergea cu Bunu ( bunicul ei ) şi cu renii să se plimbe, desigur că aveau reni că mna stăteau lângă Moşu' ! Încă mai ţinea minte câte nume aveau şi erau doar trei : Blitzen , Rudolf şi hm... oare cum îl chema pe al treilea? Habar nu mai avea!
Dacă băiatul mai spuse-se ceva între timp sigur nu auzise nimic, fiind prea posacă să fie atentă , se gândea într-una cât de bine era să mânânce mai mereu prăjiturele calde, să meargă mai mereu la săniuş , şi mai niciodată la piscină....
Băiatul se prezentă în momentul ei de linişte, wow ce intuiţie bună are tipu' !
- Eu sunt Aurora , Aurora Norrsken. Încântată de asemnea! şopti ea cu un zâmbet larg , idos de adorabil pe buze. Privi căţelul cum căsca somnoros , parcă aşa făcea şi Snowball acum vreo cinci-şase ore...vai ce câine leneş avea şi ea! Snowball ,puiul de huskey alb ca varul , dormea tot timpul , mânca şi câteodată avea chef de joacă şi când avea chef de joacă nu mai scăpai de el vreo două ore!
Acum câteva minute bune când venise prin bucătărie pentru a escalada chiuveta şi dulapuriile din bucătărie, era tare somnoroasă şi simţea că moare dacă nu bea apă şi doarme la loc, dar acum? Acum...acum vroia să stea , să bea o cafea şi să mormăie într-una , pardon ... să pălăvrăgească într-una. Bine momentan nu o făcea de drgul de a nu îl speria pe bietul Byung Hun, ce impresie îi dădea apoi? Nah , stătea potolită în banca ei , vreau să zic în scaunul ei...