Street Life
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Don`t let this come to an end .

2 participanți

Pagina 2 din 2 Înapoi  1, 2

In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Lee Byung Hun Vin Sept 02, 2011 5:40 am

Îi era destul de greu pentru el să îi spună că o place, şi chiar după o zi? I se părea prea devreme, totuşi. Până la urmă, nu contează cât de devreme spune asta, nu? Ce, doar nu e un cuvânt aşa de mare ca "iubire". Era doar o atracţie, şi atât.O să îi zică, simplu fără să-i ceară ceva sau ceva de genul. Ăstea două cuvinte "te plac" le poate spune foarte uşor, dar se gândea ce s-ar întâmpla mai apoi. Dacă nu vor mai putea fi nici măcar prieteni, nu neapărat într-o relaţie? Ugh, numai două cuvinte pot strica tot. Ei bine, dacă nu va reuşi să scoată de la ea acel "şi eu te plac" din prima, asta e. O poate înţelege, oarecum. Nu e ca şi cum se cunosc de... să zicem, o săptămână-două, deci încă nu au ajuns să se cunoască atât de bine. Însă pentru el era destul şi o zi să îşi dea seama cum e o persoană, iar ea era acel tip de fată care adora el. Fata perfectă sau mă rog, cum îi mai poţi spune tu, fraze siropoase şi chestii trestii prin pădurea înflorită. Şi-a dres glasul şi se ridică de pe pat, doar pentru a mai aranja lucrurile pe acolo. Doar nu era să o pună pe ea să facă asta, nu? Sau... mhm... nu ar fi o idee rea, dar nu! Aşa ar fi stricat totul de dinainte să îi spună ceea ce e chiar important. În final, se aşeză la loc pe pat, în faţa ei, cu doza de suc în mână.
-Voiam să zic că... cred că te plac şi uhm, atât. Îi mai zâmbi o dată , şi a luat o guriţă mică de suc, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Poate a sunat cam rece cum i-a zis-o? Nu, nu, de ce ar fi sunat rece? Plus că vocea lui nu ar fi sunat aşa niciodată de faţă cu ea. Vocea sa, atunci, era calmă şi avea o tonalitate dulce, plăcută la auz. Atât de plăcută încât ai vrut să o asculţi întruna, toată ziua.
Şi-a muşcat buza inferioară, ciufulindu-şi părul pentru câteva clipe. Dacă nu zice nimic ? Dacă zice ceva şi lui Byung Hun nu îi va plăcea? Dacă... se va strica totul? Dacă era cumva ultima opţiune, ei bine, o să-i zică [,] că o place ca prietenă. Genul acela de prietenă pe care ar suna-o de fiecare dată când se sitme supărat. Fata care să facă glume cu el când este cu moralul la pământ. Acel gen de prietenă. Bineînţeles, ar fi fost şi mai plăcut dacă era, în acelaşi timp, iubita lui, dar, după cum ştie şi el, nu tot ce doreşti se şi întâmplă.
"Meow" Acest sunet l-a făcut să întoarcă [,] capul către uşa dormitorului şi o observă pe Junnie, pisicuţa lui. Se întreba pe unde o fi Guho. Probabil era prin faţa blocului sau prin balcon. Oricum, mai bine că nu a venit şi el acolo. Era destul că e Junnie, plus că nu a mai stat de ceva timp cu ea. O chemă către el şi o luă în braţe, mângâindu-i blând blana moale şi pufoasă. Avea un Scottish Fold alb,pui. Era extrem de adorabil şi pufos. După câte şi-a dat seama şi fata, Byung Hun iubeşte animalele, mai ales câinii şi pisicile. Bine, îi plac şi alte animale dar ăstea două sunt preferatele lui. Mai ales că el seamănă cu un motan uneori, când doarme toată ziua şi noaptea vrea să se joace.
A luat lăbuţa pisicii şi o mişcă uşor în stânga şi în dreapta, făcând să pară că Junnie o saluta pe Pedo MonkBear.
-Say "Hi"!, zise în acelaşi timp ce mişa lăbuţa pisicii şi zâmbea. Făcea orice ca să schimbe subiectul de mai devreme, şi de asta se şi prostea cu pisica acum. Era salvatoarea lui. De asta a început să îşi iubească mai mult pisica. Dar, cu toate că încerca să schimbe subiectul şi făcea tot felul de aiureli cu pisica în braţe, se strâmba şi multe multe altele, inima îi bătea din ce în ce mai tare şi simţea că o va lua pe ulei în curând din cauza asta. Nici nu se mai uitase la fată, măcar o dată, de când i-a zis că o place. O fi el băiat, dar are sentimente, nu? Şi este şi el emoţionat ca orice persoană. Se comportă ca majoritatea băieţilor, după părerea lui, deşi multe persoane îi spuneau că el e mult mai diferit de ei. El chiar ar fi preţuit fata care ar trebui să fie iubita sa, şi ar fi iubit-o mai mult decât orice. El putea spune că o iubeşte, sau că o place fără ajutorul altora, sau să o ia pe ocolite.Byung Hun zice totul direct. Aşa era mai bine, pe o parte, dar pe alta, nu.
O lăsă, în final pe pisicuţă jos, sau mai bine zis pe pat, şi ea se duse rapid către Pedo MonkBear pentru a vedea cine e. Cum nu mai văzuse nicio fată prin dormitorul lui, era şi normal să o inspecteze, nu?
Lee Byung Hun
Lee Byung Hun
Urban Style.
Urban Style.

Mesaje : 49
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Nanae DaeLi . Vin Sept 02, 2011 8:12 am

Ok . Să fie clar DaeLi nu face curat nimănui în casă ! Nimenănui ! Dar stai băiatul nici nu i-a cerut aşa ceva . Ba chiar el s-a ridicat şi a strâns puţin din jur după care . . . Um , cea spus ?! Nu , nu , nu, nu , nici gând de aşa ceva . Whoa ! NU ! A înţeles ea prost , adică tralalala ~ se gândea la curăţenie , evident că nu l-a înţeles bine pe Byung . A spus ceva de " cred că plec " . Să plece unde acum ? După ce că au ajuns în apartamentul lui , o lasă de una singură ? Deja . Foarte nepoliticos . Hellău , e sută la sută sigură că asta a spus , că trebuie să plece . Daţii puţină crezare şi voi , fiţi ceva mai blânzi - pe bune acum - Nu are cum să-i spună tipul că o p-p-plc-PLACE ! Ăh , dar nici nu a spus asta , a spus " cred " . Deci crede , nu e pe bune . Sau e ? Staţi , despre ce vorbea ?
Nici nu mai realizează că are o doză de suc în mâini şi o lasă la voia întâmplării pe pat , ducându-şi mâinile în cap . Nu ! Nu o durea capul , sau poate da , nu , oricum ce vă interesează ? Se ciufuleşte , ciufuleşte şi ciufuleşte şi deja crede că ameţeşte din cauza asta . Se fâţâie într-o parte şi alta în acelaşi timp şi mai şi varsă sucul pe ea , perfecto . Totul e minunat în Ţara Minunilor . Nu doar că habar n-are cum ar trebui să procedeze de faţă cu Byung , dar se mai comportă şi ca un pui de curcă beat . Se potoleşte pentru câteva secunde şi se uită curios la Byung , nu pentru că aşa ar vrea ea , doar că ( , ) cu părul în toate porţile , e şi normal să te uiţi ca naiba la cineva . * Am spus cumva " porţile " ? Vroiam să zic " părţile " * Simţea cum ia foc şi nu din cauză că ar fi prea cald în cameră , nu avea cum . Doar că ceea ce spusese băiatul o făcuse să fie transportată pe WASP-33b . Iar acum nu mai auzea decât inima ei care gonea ca niciodată în ea . Şi de parcă nu era tot tacâmul se mai şi înroşise ca o roşie coaptă la faţă . Noroc că s-a ciufulit de toate culorile mai devreme , cel puţin n-o putea vedea Byung astfel .
De ce şi-ar face atâtea griji dacă o vede , dacă-l priveşte acum cu coada ochiului , el nici nu mai e atent la dânsa . Ba se joacă cu mâţa aia , care la fel ca şi Byung , a apărut de nicăieri . Oare toţi cunoscuţii lui fac aşa ? Apar şi dispar când te aştepţi mai muţin . Nici nu mai ştia ce simte , era paralelă cu tot ce se afla în jurul ei , exceptând pisica aia şi băiatul .
Meh , se juca cu pisica , cât de convenabil . E normal ca un tip să spună unei fete că o - " crede " - place şi apoi pur şi simplu să se facă ( , ) că bate vântul pe lângă el ? Dacă da , înseamnă că daeLi mai are multe d eînvăţat despre băieţi . Exact ce nu credea că-i va invada mintea vre-odată . Se pricepea la persoane , cât de cât , puţin , ceva pe-acolo . . . deloc ! Ştia să spună totul pe faţă , aşa cum a făcut-o şi Byung se pare , şi direct , clar , pe-nţelesul tuturor . Fără să ocolească nimic , aşa era ea şi aşa-i plăcea să fie şi prietenii ei . De ce ? Pentru că nu poate fi şi copilăroasă dar şi romantică . Gândiţi-vă puţin ; ea făcând pe copilul de opt anişori spunându-i unui băiat că-l iubeşte , place bla`bla ceva pe-acolo . Ar arăta în primul rând foarte penibil , şi în al doilea rând cine ar mai lua-o în serios ? Nimeni , exact . Motiv în plus pentru care e deranjată de acţiunile tânărului . Hm , nu era mai simplu pentru amândoi să dea din prima cărţile pe faţă ? Stai , ce tot îndrug . Ar fi fost groaznic ! Dacă ar gândi aşa de faţă cu toţi tipii care o înconjoară , oh Doamne , nici nu vrea să ştie continuarea ! Doamne , nu , ce-i cu ea ?! Ah , aşa e . Nici un tip nu a îndrăznit să-i spună că o place , iubeşte , popcorn . Şi motivul era unul evident ; nu mai întâlnise băieţi ca Byung ; avea parte numai de ciudaţi care doreau . . . mneh , ce visau ei imediat după ce vizionau un film , cu una ce semăna cu nevasta noului vecin , pe la doişpe de noapte .
- Neh . . . Şopteşte mai mult pentru ea şi ia pisica , ridicând-o până în dreptul feţei ele pentru a o analiza mai bine . Îi plăceau animalele , dar gestul de acum avea şi un motiv ascuns de altfel . Ăh , bună pusi . Murmură şi privi în ochi micuţa făptură . Era aproape irezistibil de dulce puiul , iar în momentul de faţă cu mult mai mult adorabil decât Byung .
Nanae DaeLi .
Nanae DaeLi .
Ecstasy Team.
Ecstasy Team.

Mesaje : 47
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Lee Byung Hun Vin Sept 02, 2011 9:16 am

Măcar se simţea mai bine acum că a spus asta. Nu mai avea nimic pe suflet şi parcă se simţea mai bine. Atât de bine încât întinse mâinile în lateral şi se întinse pe spate pe pat, zâmbind ca un idiot la lumina neaprinsă a becului. Da, era stinsă lumina, şi dacă mai îndrăzniţi să întrebaţi şi de ce atunci vă puteţi împuşca toţi de pe-acum, aşa, pe rând că e mai sexy. Era zi, fraţilor. Soarele încă era pe cer, şi draperiile sale erau trase, în aşa fel încât să poată intra lumina naturală înăuntru, că na, aşa era mai bine şi sănătos. Mda, de parcă i-ar păsa lui de cât de sănătos e. Dacă lui îi place mai mult lumina artificială, apăi va trăi cu lumina artificială până la moarte.
A mişcat puţin mâna pe pat, cea din dreptul fetei şi simţi ceva ud. Hm... a devenit suspicios pentru câteva clipe. Deci. Nu s-a mai uitat la ea câteva clipe şi uite-te cum arată: era ciufulită, a vărsat sucul pe pat dar şi pe ea, şi avea pisica în braţe. E cumva... nebună? Da, da, nebună era cuvântul care o putea descrie cel mai bine. Adică, care fată ar face asta când Byung nu se uită la ea, mai ales după ce i-a spus că o place? Unele fete mureau după aceste vorbe de la Byung! Totuşi, nu ar fi preferat nici ca ea să sară pe el sau să zică, aşa, în ţipăt: ŞI EU TE PLAC, LEE BYUNG HUN-SSI. Man, ar fi prea ciudat şi sigur ar fi luat-o la fugă afară din apartament. Îl speriau astfel de fete groaznic. Mai rău decât anul trecut când Tati nu a mai vrut să se îmbrace în Moş Crăciun şi s-a îmbrăcat în costum de castor. Byung Hun dormea, şi când s-a trezit din cauza că a auzit uşa, s-a dus să vadă şi PAM PAM. În living era un castor gigantic care stătea cu ziarul în mână pe canapea. Se speriase atunci rău de tot. El fiind tot în lumea viselor să vadă un Moş Castor Gigantic. El îl voia pe Moş Tati Crăciun, nu pe Moş Castor, ugh... Şi ghici cu ce s-a ales ca şi cadou. O foarfecă. De ce? Pentru că Tătuţul lui drag a văzut că are păr pe picioare şi cică nu e frumos, aşa că să se apuce să-l taie. Uhm. Okay. El a folosit foarfeca aia pentru a tăia hârtii şi alte prostii, nu să îşi taie părul de pe picioare. PE BUNE ACUM. Cine face asta? Tch, numai la nebuni vei vedea vreun băiat să facă asta. Şi până la urmă, de ce ar trebui să se depileze pe picioare, huh? E băiat! Poate să aibe părul mai des decât al unei gorile! Cui i-ar păsa, oricum? Nimănui. Dacă era fată mai zicea. Şi în plus, pe lângă asta, el nici nu avea aşa mult păr pe picioare cum zicea taică-său. Avea şi el câteva fire amărâte şi ta-su: TUNDE-ŢI PĂRU DE PE PICIOARE IMEDIAT ALTFEL NU PRIMEŞTI MANGO! Taică-său e un ciudat care adoră mango. Din cauza asta şi lui Byung Hun a început să-i placă mango. Îl vedeai tot timpul cu câte o pungă cu mango în mână. Şi nu îşi împărţea cu nimeni porţia zilnică de mango. Nici cu Tati sau Mami, şi nici cu Guho.
-Yah, acum trebuie să îmi schimb şi lenjeria de pe pat! a început să se plângă şi se ridică în fund, luându-i pisica din braţe. O schimbi tu. S-a strâmbat la ea, mai exact a scos limba şi imediat după se dădu jos de pe pat, cu pisica în braţe.
-Lenjeriile sunt în dulapul ăla. A arătat cu degetul către un anumit dulap şi aşteptă ca fata să îşi facă treaba. Nici nu a adus-o de prea mult timp în apartamentul său, că i-a şi făcut dormitorul praf. A oftat şi îşi muşcă buza în timp ce o privea. Era atât de cute, încât s-ar fi dus în acel moment să o îmbrăţişeze fără să o mai lase să se despartă de el. Pe bune acum, era prea adorabilă, cu toate că era ciufulită rău de tot şi părea total venită de pe altă planetă, dar el o plăcea şi aşa. Ciudată, nebună, şi alte cuvinte care o descrie perfect. Până la urmă, dacă chiar i-a spus că o place, asta înseamnă că îi place absolut orice la ea, nu? Şi aşa era. Îi plăcea totul la ea. Nu avea nimic care să îi displacă. Drăguţă, adorabilă, nebună, ciudată, îi plăcea absolut tot. Oh, poate ar trebui să o lase mai moale că deja devenea chiar şi mai ciudat decât e. Nu i-a mai plăcut de vreo fată până acum, aşa că sentimentul ăsta e ceva nou pentru el.
S-a apropiat de ea, lăsând pisica să plece prin altă parte şi îi aranjă părul aşa cum arăta şi înainte să se ciufulească.
-Arătai ciudat cu părul în halul ăla, îi spuse şi a afişat un zâmbet micuţ dar adorabil. Nu arăta chiar aşa ciudat, dar parcă în minutele trecute o violase cineva. Da, aşa arăta. Ca şi cum o violase cineva.
Lee Byung Hun
Lee Byung Hun
Urban Style.
Urban Style.

Mesaje : 49
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Nanae DaeLi . Vin Sept 02, 2011 10:42 am

- Pisi , nu ! Se umflă în obraji şi dă să tragă de animăluţ de parcă ar fi o simplă jucărie în mâinile celor doi . Dar ce avea să facă ? Nu dorea să ă lase din braţe , avea nevoie de ceva care să îmbrăţişeze , sau să strângă de gât dacă se gândeşte mai bine . Evident că nici pisoiul nici Byung nu erau variantele tocmai potrivite pentru aşa ceva .
Meh m şi-a ceaa spus mai devreme ? Că e nevoită să schimbe lenjeria de pat parcă . Dar ce făcuse ? Doar a sărit pe ea şi . . . Ooh , doza de suc . Felicitări DaeLi , eşti mai uitucă decât elefantul care a uitat că uită ce-ar trebui să nu uite . Măcar are vre-un sens ce spun eu aici ? Sau dau grăunţe de porumbei la gorile ?
Se sprijini cu podul palmelor de pat şi se ridică . Nici vorbă să-i facă ceva lui Byung când se strâmbă la ea , de ar şi face-o ? Nu avea motive , sau poate cel în care e obligată să-şi schimbe lenjeria de pat . Nu e vina ei că a vărsat suc ! Aşa , niciodată nu e vina ei . Şi cum mai poate dormi Byung noaptea când îşi aminteşte că a pus-o pe o fată atât de dulce ca ea să-i schimbe lenjeria de pat , doar nu era menajeră la el în apartament .
Nici în camera ei nu-i plăcea să facă curat , pentru asta era maică-sa acasă doar ! Încă de mică s-a învăţat cu nărav în legătură cu astfel de lucruri . Treaba prin casă , căratul gunoiului afară sau orice legat de gospodărie nu era ocupaţia ei . Nu doar că nu-i plăcea , dar dacă cuiva nu-i place să facă el însuşi curat , de ce mai face mizerie ? Oh , Doamne , nu , n-am spus-o cum trebuia . Aici cade tot ea vinovată pentru sucul de pe pat .
- Ştii ? Dacă mă placi , ai un mod foooarte ciudat de a o arăta ! Îl priveşte , zâmbind cald , pe Byung şi ridică scurt din umeri . Dar era devărat ce spune . Adică , o place , îl place . Meh , Ea încă n-a spus nimic şi pare că nici nu-i dă indicii băiatului , dar asta este ; e mult mai amuzant decât dacă ar spune şi ea imediat după el " TE PLAC ! TE ADOR ! EŞTI AL MEU ! AL MEEEU ! " . DaeLi nu se comporta aşa , prefera să tacă adesea dacă simte ceva pentru un băiat în special . De ce ? Pentru că s-ar simţi dată pe faţă odată ce-i spune tipului " Te plac . " sau " Te iubesc . " Şi cum mereu are norocul să pună ochii pe cei mai ciudaţi tipi , e şi normal să se teamă puţin , până într-un final ei vor ajunge să profite de pe seama ei . Că doar aşa e moda mai nou . Astăzi îl vezi cu Albă-ca-Zăpada , mâine cu Cenuşăreasa . Băieţii . . .
Îşi duse mâna în păr dorind să şi-l aranjeze , dar de unde . Nu îl mai avea încâlcit şi asta datorită . . . PISOIULUI !! Aşa-i , e absolut sigură de asta . Sau doar pe jumătate sigură . Dacă pisoiul chiar şi-ar fi băgat ghearele în părul fetei , sigur nu era cu bună intenţie şi un gând de-ai repara coafura . Atunci mai rămâne Byung . Hm , dar când a făcut asta ? Nici nu îi simţise mâna în păr . Era motiv de fericire sau tristeţe ? Nici unul , e mult mai simplu aşa . Dar unde spusese că se află lengeriile ? Nici la partea asta n-a fost atentă ; poate fi mai aeriană de atât ? Oh , răspund eu , NU ! Se învârti odată încât să cuprindă cu privirea întregul dormitor şi observă un singur dulapîn dreptul băiatului . Se umflă în obraji şi-şi atinse buza inferioară cu un deget şi strâmbă uşor din colţul gurii . Nu făcea des acest gest , deoarece-l considera stupid . Exact negativul cuvintelor de drăgăleşenie adresate de prieteni care pur şi simplu se topeau după expresia ei când făcea asta . Deci ăsta era ! Face câţiva paş mărunţi , apropiindu-se de dulap . Cu pieptul aplecat puţin în faţă , deschise o uşiţă a dulapului şi observă lenjeriile de pat . Ba chiar pentru prima dată a pus ochii pe o anume păturică ce părea de-a dreptul o pufoşenie . Cum să reziste unui astfel de lucru ? Aşa e , nu ai cum ! A luat-o imediat din dulăpior şi o strânse la piept , închizându-şi ochii şi zâmbind larg . Era mai pufoasă şi moale chiar şi decât puiul de pisică , cum e posibil ? Dar ce era şi mai curios era faptul că era singurul lucru din acel dulap care nu conţinea modelaje . Nu avea pe ea nici o inscripţie , nici un desen . Era doar de-un pur albastru marin .
- Asta o păstrez ! Ţine păturica astfel încât să-i acopere obrazul drept şi-l priveşte insistent pe băiat . Aţi crede că e genul aceea ce fată care odată ce atinge ceva ce-i place numai lasă din mână , ei nici chiar . Dar unui lucru atât de grăguţ nu ar sta mult pe gânduri , deşi cine ştie cu ce scene se va pricopsi din partea băiatului .
Nanae DaeLi .
Nanae DaeLi .
Ecstasy Team.
Ecstasy Team.

Mesaje : 47
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Lee Byung Hun Vin Sept 02, 2011 12:27 pm

Ei bine, trebuia să îi dea dreptate fetei. Nu arăta deloc că o place, dar ce ar trebui să facă? Habar nu avea cum ar trebui să se comporte cu ea ca să-i dovedească [,] că întradevăr, o place. Uhm... Trebuia să apeleze rapid la piticii săi de pe creier, care, în general, erau de acord numai cu faptul că el încerca să se lase de cafea deşi o adora, o iubea. Şi poate erau şi de acord cu faptul că îi stă mai bine singur. Totuşi, nu dorea să moară singur. Trebuia să aibă pe cineva alături de el, nu? Da, da, dar cine? Ar zice Pedo MonkBear, dar, ar fi o misiune imposibilă pentru el să îi arăte că o place şi să o mai şi cucerească. Pe deasupra, să zicem, că dacă ar reuşi să o facă să îl placă, şi dacă vor dormi împreună, Byung Hun va trebui să poarte un scut. I'm deadass serious. Din seara când o văzu cum dădea din mâini îl băgă în sperieţi de-a dreptul. Cine ştie cu câte lovituri şi zgârieturi s-ar fi trezit a doua zi. Nu îi era de cum arăta, dar... primea apoi mii de întrebări legate despre ele, şi ce putea să zică? Că l-a zgâriat o tipă în timp ce dormea cu ea, din greşeală. Cine ar fi crezut asta? Nimeni, normal. Pentru că, toţi sunt nişte perverşi şi se gândesc numai la chestii de-ăstea, nasty nasty şi alte prostii. Ugh, lume perversă. Numai el nu era pervers? Oh, stai să-l vezi după ce o să-şi facă iubită. Poate se va schimba imediat, sau nu. Cel mai probabil, ar fi devenit mai pervers, dar în rest ar fi rămas acel Byung Hun ca de obicei. Sau, ar fi devenit mai romantic şi dulce şi ar fi renunţat la copilăroşenia lui în timp ce stătea cu Pedo MonkBear. Până la urmă, el trebuia să fie cel serios şi cel la care trebuia să apeleze fata când era în pericol şi el să sară ca un SuperMan ce e şi să o salveze, nu? Exact. Care fată nu şi-ar dori astfel de băiat, care să o salveze de nu ştiu ce pedofili? Orice fată îşi dorea asta, în adâncul sufletului ei, chiar dacă nu recunoştea cu voce tare acest lucru.
Era atât de concentrat asupra gândurilor sale, încât nici nu realiză că fata ajunse la dulăpiorul unde era o păturică moale, cea pe care o are de când era mic. Nu acolo erau lenjeriile, în schimb. Era cel de lângă, pe care probabil nu-l văzuse.
-Şi, ce, mă rog, ar trebui să fac ca să îţi arăt că te plac, hm? întrebă, privind-o atent cu braţele încrucişate la piept. Chiar aşa. Ce ar fi trebui să facă? Avea nevoie de răspunsuri rău de tot, altfel va muri prost. O văzu când scoase acea păturică şi deja se îndrăgostise de ea. Nu putea să se prefacă [,] că Byung Hun e acea păturică şi să facă la fel cu el? Nu, nu, că el nu era aşa pufos şi albastru ca pătura aia... Ugh, a ajuns să fie gelos pe o pătură! Ridicol. That's not awesome, Byung Hun.
-Okay, păstreaz-o, a spus el mai apoi, printre dinţi, mai mult ofticându-se că nu era întrebarea formulată astfel: Pot să te păstrez pentru tot restul vieţii, Byung Hun? De ce nu putea fi aşa?! Uff. A oftat şi înaintă către fată, trăgând puternic păturica înspre el. NO! Nu o vei păstra atâta timp cât... uhm... Stai că a uitat ce voia să zică. Atâta timp cât... Meh, ce contează. E păturica mea! De ce ai vrea păturica unui băiat?! Ai putea foarte frumos să-ţi- oh, stai puţin. Nu pleca, a zis şi se încălţă rapid cu teneşii săi albi şi luă şi nişte bani. A început să fugă până la parter şi în afara blocului către un magazin din apropiere de unde îşi luase el tot felul de pături moi, cu desene şi tot felul. Adora magazinul ăla, mwuahaha. A intrat rapid în el şi ... cum ştia că îi plac ursuleţii panda, a luat o păturică albastră, ca a lui numai că avea desenată pe ea un panda mare pe ea. O plăti, şi o luă iar la fugă către bloc. Ei bine, nu mai era atât de leneş ca de obicei, şi ajunse în vreo cinci minute în faţa blocului, dar când să urce scările deja obosise. Oh, haide moşu', haide, haide. A început să urce încet-încet, până când ajunse la doi şi deschise uşa, descălţându-se şi se întoarse în dormitor.
-Poftim. Îţi place mai mult asta? , întrebă în timp ce desfăcea păturica.
Lee Byung Hun
Lee Byung Hun
Urban Style.
Urban Style.

Mesaje : 49
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Nanae DaeLi . Sam Sept 03, 2011 3:45 am

- Yeei ! Afişează un zâmbet larg şi bate uşor din palme când îl aude pe băiat spunâd că poate păstra păturica . Se ridică cu atenţie de jos cu gândul să-i mulţumească lui Byung . Hm , un simplu " mulţumesc " nu cred că ar fi fost de ajuns . Adică , cui i-ar veni bine un biet " mulţumesc " după ce renunţă pentru cineva la un lucru personal ? Nici DaeLi nu s-ar mulţumi numai cu atât , deloc ! Probabil dacă i-ar spune că-i rămâne veşnic îndatorată ar fi mult mai bine . Sau nu , pauză ! Nu ar fi bine deloc . Dacă el chiar ia în considerare adevăratul sens al cuvântului veşnic şi chiar o va avea la mânuţele lui veşnic pe fată ? Poate o va pune să-i spele maşina , dar dacă nu are sigur v-a aştepta să treacă douăzeci de ani să-şi cumpere una , apoi să o pună pe DaeLi să i-o spele . Grr ~ Ar fi foarte înjositor . Mai ales că va fi fooooooarte bătrână , peste trezeci şi opt-nouă ani . Vă daţi seama ce spun eu aici ? Uh , deja se vizualizează peste douăzeci de ani . Cu fire cărunte în cap şi cu un burete într-o mână , spălând maşina lui Byung . Ce crud ! Probabil o îmbrăţişare ar rezolva totul , cu siguranţă . Ce nu rezolvă îmbrăşişările ? Şi l-ar fi îmbrăţişat dacă nu se apropia el de ea cu dorinţa de a-i lua păturica . Ce frumos Domnule Gentleman . Se încruntă vizibil când Byung începe să tragă de păturică . Doar a spus că o poate lua , iar acum se răzgândeşte . Oh , Doamne . Ce indecis poate fi . Probabil aşa va face mereu în jurul ei . Mai devreme i-a spus o place , nu ? Peste jumate de oră sigur îi spune că nu o mai place - ar fi josnic chiar şi pentru el - . Dar ce face acum ? Um , cum ? A lăsat-o de una singură şi a ieşit din apartament . Cum e posibil una ca asta ? Aşa se comportă cu toate fetele căruia le spune că le place sau . . .
Cum a putut-o lăsa aşa în apartament şi nici nu a închis uşa după el . Tare se mai grăbea nicăieri ! Nu cunoaşte nici un vecin de-a lui , nici un prieten . Cine ştie cine poate intra pe uşa aia . Ba chiar se poate trezi cu o femeie de treizeci şi ceva de ani lângă ea care numai o auzi că se dă drept prietena sau chiar soţia lui Byung - OMG ! - Nu doar că ar fi cea mai tâmpită zi a lui DaeLi , dar dacă s-ar uita şi atent la acea baborniţă , doamnă ; domnşoară sau ce specimen mai era , putea spune clar şi răspicat că chirurgia plastică face minuni în ziua de azi . Iar imediat după aceea s-ar putea întreba câţi Byungi au căzut în plasă , atraşi de frumurâţenia femeii . Pff , sărăcuţii de ei . Oare de ce numai femeile practică ghirurgia plastică precum un sport ? Ea mereu se alegea cu moşii care abia mai aveau două fire de păr în cap , nu puteau să se opereze şi ei ? De ce numai femeile ? De ce ? Oh , şi dacă tot nu avea parte de acea prietenă sau soţie imaginară a tipului , sigur putea pătrunde cineva în apartament cu uşa larg deschisă . Poate chiar în clipa asta nea' poştaşu' se uita la ea , analizând-o bucăţică cu bucăţică şi zâmbind în cel mai urâcios mod . Desigur , pe fată nu ar deranja-o dacă nea' poştaşu' ar arăta ca Byung , dar atâta timp cât nu crede că mai arată cineva ca Byung - din motive clare ! - mai bine îşi ia măsuri de precauţie .
Nici nu au trecut două minute de când băiatul a ieşit din apartament , iar DaeLi deja nu se simţea în siguranţă . Şi ca orice fată cuminte , a ieşit pe hol şi a închis uşa de la intrare , revenind la păturica din dormitor . A început să analizeze mai bine cele ce o înconjurau , până acum nu a avut ocazia . Nu părea o cameră de băiat , era mai îngrijită decât camera ei în unele zile . Continuă să analizeze fiecare obiect din încăpere până aude uşa apartamentului închizându-se . Şi dacă nu era nea' poştaşu' , sigur era Byung revenind de unde . . . o fi fost sau nu .
Se întoarce spre uşa din camera băiatului şi-l vede cum se apropie de ea cu ceva în mână . Desfăcând-o observă că e o păturică , ba e chiar şi nouă . Uh , staţi , pauză ~ Deci Byung a coborât şi s-a dus până la nu se ştie ce magazin să cumpere o păturică nouă . La fel de moale şi pufoasă ca cea a lui , chiar şi de aceeaşi culoare . Singurul lucru care le deosebeşte fiind ursul panda uriaş de pe păturica nouă . Pe scurt , el tocmai a bătut atâta drum ca să cumpere o păturică pentru DaeLi , numai să nu o ia pe-a lui ? Oh , Doamne , cât de drăguţ ! Şi cam fără folos în cazul de faţă . Chiar credea că fata va renunţa la păturica lui ? EA ARE NEVOIE DE PĂTURICA LUI BYUNG !
- Nu ! Îi tună vocea fetei în întregul dormitor , apropiinduse tot mai mult de băiat . Înţelege că DaeLi vrea pe tin. . .ker Bell lalala~! Doar nu sunteţi de părere că a vrut să facă asta intenţionat . Nici vorbă de aşa ceva , dar ce să-i facă ? Îl privea pe Byung fix în ochi şi cum ea nu poate minţi , mai ales când stă faţă-n faţă cu cineva , de ce să nu se dea de gol ? Eu vreau păturica ta ! Adaugă în grabă după replica de mai devreme , sperând ca totuşi băiatul să nu fi auzit chiar tot ce întruga ea la nimereală . Şi cine nu ar proceda la fel ca ea când mai avea puţin şi dădeau amândoi nas în nas din cauza micii distanţei dintre ei .

Nanae DaeLi .
Nanae DaeLi .
Ecstasy Team.
Ecstasy Team.

Mesaje : 47
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Lee Byung Hun Sam Sept 03, 2011 5:52 am

Se întrebase de ce nu a lăsat-o să păstreze păturica lui. Nu prea găsea un motiv destul de inteligent pentru a i-l spune. Ah ba da! Avea păturica aia de când era mic, şi deja ea făcea parte din familie. A trecut prin atâtea cu ea, şi fix acum să o dea la o fată ar fi... ceva drăguţ, mhm, cuvinte aiurite. Da, ar fi drăguţ dar ţinea mult la păturica aia. Ar trebui să termine odată cu copilăriile săle şi să renunţe la păturica sa. Până la urmă, era doar o păturică, atâta tot. O să o păstreze el pe asta cu panda. Şi dacă se uită mai bine, acel panda din mijloc semăna perfect cu Pedo MonkBear, şi ar fi mai bine să înceteze să o strige aşa. DaeLi. Mult mai bine aşa. Dar suna destul de ciudat pentru el să o strige pe nume după tot timpul ăsta în care o strigase Pedo MonkBear. Nah, trebuia să se obişnuiească de pe acum. Cărei fete i-ar plăcea să fie strigată aşa, şi nu pe nume?! Niciuneia, era sigur de asta.
A privit păturica din mâna sa şi a schiţat un zâmbet. Era mai cute decât cea simplă a lui. Clar o va păstra el pe asta, iar fata cum o ţinea întruna că ea doreşte păturica lui, o să i-o dea fără vreo tragere de inimă. Îşi ridicase privirea către fată, care apăruse în faţa lui ca printr-o minune. Acum câteva clipe era acolo şi acum... oh, a devenit ca el, un fel de vrăjitor. Tch, să vezi cum o să-i placă şi ei Hello Kitty sau mango de acum înainte. Viaţa lui va fi completă când ea va ajunge exact ca el.
O privi în continuare pe fată, mărind ochii din ce în ce mai mult, asta pentru că fata tot se apropia din ce în ce mai mult de el, până când mai era vreun centimetru sau doi între ei. Şi... a zis că DaeLi vrea pe tin... ker Bell? Haha, asta da glumă. Ce treabă are Tinker Bell aici, hm? Voia cumva să zică "tine"? Da, da, e evident că asta voia. Orice prost şi-ar fi dat seama că era vorba de "tine" şi nu "Tinker Bell". Îi venea să zâmbească în acel moment, dar a preferat să arăte că de fapt nu înţelege despre ce vorbeşte. A ridicat o sprânceană şi în final, o prinse cu două degete de bărbie, mai exact arătătorul şi cel mare, şi îi ridică chipul către al său. În acest moment părea că Byung Hun dorea să o sărute, dar, el doar se apropie de chipul ei şi...
-OKAY!
Tocmai ce a acceptat să-i dea păturica lui în loc de asta nouă, şi imediat după asta se îndepărtă de ea, nedorind să facă ceva greşit. Prin greşit se referea la sărut, deşi pentru el nu era nimic greşit în asta. Bine, pentru el. Doar pentru el, probabil. Nu ştie cum gândesc fetele, aşa că a rămas la ideea că ele cred că sărutul este un lucru greşit. El dorea să experimenteze asta cât mai repede. Dar nu cu orice fată sau băiat, ci cu DaeLi. Avea buzele aşa de frumoase, încât le-ar fi sărutat non stop. Eh, nici chiar non stop, aici exagerează, deşi nu ar fi fost o idee foarte rea să facă asta. Se întreba ce gust aveau buzele ei. Se aştepta să fie dulci, cu o aromă care nu se inventase până atunci, dar care o poate gusta numai el. Numai el.
-Păstreaz-o. Până la urmă, e doar o păturică. Nici nu ştiu de ce o vrei atât de mult pe aia a mea. Ce are diferită a mea faţă de asta? E mai simplă. Îţi plac lucrurile mai simple? Dar ţie îţi plac urşii panda! Oh, nu contează. Îşi lovi fruntea cu palma şi se aşeză pe marginea patului, cu coatele pe genunchi. Arăta de parcă era supărat sau ceva, dar aşa stătea el de obicei. Mulţi când îl vedeau stând aşa începeau cu întrebările: Eşti supărat, puiu' lu' prietenul tău?, s-a despărţit iubita imaginară de tine? Gaiz, get the fuck out.
Îşi înfăşură corpul cu păturica sa, apoi se întinse pe spate pe patul său moale şi genial. Prin câte a trecut patul ăla, Doamne! A avut patul ăla de mic. Mare, moale şi mare, mare, stai am mai menţionat cumva cuvântul ăsta vreodată? Oricum, era genial. Era patul său preferat. S-a rugat mult de părinţii săi să îl cumpere pe ăsta în locul unui pat în formă de maşină galbenă care era prea de copii, iar el când era mai mic era mai matur, dorea un pat matrimonial ca să încapă şi cei şapte mii de ursuleţi de pluş. Da, da, el când era mai mic, era matur, şi acum când e mare, e copilăros. Weird Byung Hun is weird kay. Tot timpul a fost aşa deci nu se va mai schimba vreodată. Acum revenind la patul său preferat... Îl cumpărase acum vreo... nouă ani? Da, cam aşa. Faza bună e că nu l-a stricat şi nu pare deloc atât de vechi. E un pat înalt, şi odată şi-a spart capul când a căzut din el. Părul său blond devenise roşcat instaneu. Un roşcat de ăla aprins. Ce naşpa sentiment să simţi cum îţi curge sângele din cap, my fucking God. Era groaznic. Umpluse parchetul de sânge de parcă era vreo scenă de crimă din C.S.I. Atunci a fost prima dată când a plâns din cauza durerii. Pe moment nu simţise nimic, dar după vreo oră, vai mamă era dureros al naibii. Şi nici nu a fost la spital. A stat aşa, să se facă singur bine. Meh, de atunci şi-a pus tot felul de perne la marginea patului pentru a nu cădea. Şi a funcţionat, bruh. Cum atingea pernele se rostogolea pe mijlocul patului. Deja se învăţase minte de atunci şi nu mai dorea să îşi spargă încă o dată capul.
Lee Byung Hun
Lee Byung Hun
Urban Style.
Urban Style.

Mesaje : 49
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Nanae DaeLi . Sam Sept 03, 2011 8:02 am

Ştia că-şi acoperise scăparea de mai devreme în cel mai " blând " mod , dar asta era . Ce vină are ea acum dacă nu poate spune minciuni ? Nu e ca şi cum nu ar vrea să spună adevărul despre ce-o fi vrut ea să zică , dar când te plângi pentru o păturică . Mai bine continuă să te plângi pentru păturică nu să dai declaraţii de dragoste . Căci asta urma să facă ! Să-i spună că-l doreşte pe el , nu o simplă păturică . Să-i spună că are o privire genială , atât de caldă şi copilăroasă , dulce , pătrunzătoare dar totuşi atât de blândă în cel mai ciudat mod posibil . Keh , probabil e pentru prima dată când ar descrie astfel privirea cuiva . Cel mai probabil dacă Byung ar fi auzit cuvintele astea şi insistenţa cu care le rosteşte DaeLi , ar fi fugit imediat din cameră . Sau mai rău , ar fi sărit pe geam . Şi DaeLi nu dorea asta , sigur că nu . Cum să-şi piardă eraoul într-un astfelde mod necuviincios ? Mai ales provocat tot de ea . Acum mai mult ca sigur îşi doreşte să ştie să mintă ceva mai frumos . Să nu fie fetiţa cuminte şi să-şi dea drumul la gură , înşirând numai furnicuţe , una după alta , fără vre-un sens în toate .
Oh , firar . Cum a ajuns aşa repede pe pat ? FEEDBACK : se apropie , şi mai aproape , şi mai aproape şi . . . NIMIC . E clar , îşi urăşte viaţa . Yeah , yeah până şi voi credeaţi că va fi un moment din ăla ca-n filme . Priviri fixe , licurici în ochii fiecăruia şi BOOM , momentul glorios . Mdah , cum să nu . Momentul glorios de faţă a constat în aprobarea băiatului că DaeLi poate păstra păturica . Dintr-odată parcă nici nu-i mai pasă de păturică . Ce pufoşenia ei părea aşa specială ? Mărog , nu e nevoie să ştie toţi , nee ~ Defapt la ce se aştepta fata ? Să o sărute ? Ar fi fost frumos , AR FI FOST ! Dar întrebarea e alta şi anume de când începe ea să se enerveze că un băiat nu a sărutat-o ? Dezvăluire şocantă , numai aici , în direct şi-n reluare ; E Byung doar ! Nu e unul dintre amicii ei veştici cicălitori sau un nene cu perucă . Trebuie să admită că nu-l cunoaşte bine , nu ştie aproape nimic despre el . Şi să nu aud voci precum " hua , doar e în apartamentul lui , ce mai vrea ?! " . Ei uite nenea curiozitate că fata asta cere multe .
El . . . El avea dreptate în privinţă cu un lucru . DaeLi adora lucrurile complicate - că doar intra în astfel de situaţii destul de des - şi păturica lui , faţă de cea nouă , era foooarte cheală - ca să spun aşa - . Un material pufos şi moale , de o singură culoare , simplitate în câteva cuvinte . Însă n-o deranjează aşa ceva . A vrut păturica încă de când a pus ochii pe ea , deci sigur a vrăjit-o şi nu are să renunţe la ea . Chiar dacă i s-ar oferi alte sute de păturici cu panda sau muţulachi pe ele .
Îl priveşte cu coada ochilor pe Byung şi schiţează un mic zâmbet când aude că poate păstra păturica . Însfârşit , la tot ce s-a întâmplat până acum nu i-ar veni greu lui DaeLi să-l aude cum se răzgândeşte iar şi iarăşi , din nou şi din nou etcetera până la adânci bătrâneţi . Dacă tot într-un final i-a spus că o poate lua , asta înseamnă că trebuie să-i mulţumească , doar aşa a învăţat-o mami de mică . Dacă DaeLi primeşte ceva trebuie să spună " mulţumesc " . Dacă DaeLi păţeşte ceva trebuie să mulţumească . Cui şi de ce , nu cred că mai contează . Şi cum ea e fată cuminte şi ascultătoare o ascultă pe mama ei . Dacă nu ascultă de alţii asta e treaba ei , dar cum să n-o asculte pe mama ei dragă şi insuportabilă ; meh ~ drăguţă , drăguţă era cuvântul ce-l căutam .
S-a ridicat de jos şi cu o săritură uşoară ateriză lângă băiat . Se învârti cât se învâti astfel încât să chipul ei să fie cât mai aproape de cel al băiatului şi trase păturica în faţa ei . O împăturise în două şi o aşeză peste pieptul lui Byung . Îşi aşeză o mână peste alta deasupra păturicii şi-şi propti bărbia pe ele .
- Neh , Byung . . . Acum că te-ai schimbat , putem pleca ? Se întoarce cu faţa spre el şi se umblă uşor în obraji . Era ceva de aşteptat . S-a făcut cu o păturică , cu o declaraţie din partea lui Byung cum că o place , ce s-ar mai putea întâmpla acum la el în apartament . Bine , dacă nu au degând să apară nişte gorile mascate sau nişte maimuţe roz , clar nu prea mai au ce căuta în casă .
Nanae DaeLi .
Nanae DaeLi .
Ecstasy Team.
Ecstasy Team.

Mesaje : 47
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Lee Byung Hun Dum Sept 04, 2011 2:28 am

ooc: Scuze de postu' întârziat T. T am rămas fără idei ieri xD
bic:

O secundă i-a trebuit pentru a intra într-o mică transă. Deja se gândea la altă parte şi fixase cu privirea un obiect, mai exact lustra care era chiar deasupra lui. Interesantă lustră. De fapt, lui i se părea totul în camera sa interesant. De la covoraşul pufos şi alb, până la micile modele florale negre de pe pereţii albi. Îşi aranjase camera după propriul gust, normal. Nu după cum a vrut Mami sau Tati. Patul era undeva pe lângă fereastră, televizorul în faţa sa, lipit de perete, mai sus. Biroul său era undeva lângă un perete, dulapul mare tot pe lângă birou, şi cam asta conţinea camera sa. Bine, mai era câte un ursuleţ de pluş prin nişte colţuri din Narnia camera sa şi cărţi, cd-uri cu muzică sau alte tâmpenii. Era destul de simplă camera sa, dar curată şi totodată elegantă. Pe pereţi erau câteva ornamente florale, negre care dădeau acel aer de eleganţă. Îi plăcea camera sa cel mai mult. Chiar mai mult decât livingul care era şi mai frumos, dar în living nu putea mânca jeleuri şi să citească [,] cărţi. Numai în patul său putea face asta. Era mult mai confortabil să stea întins pe burtă şi să citească ceva interesant, cu monştri şi vampiri, umplându-şi capul cu aceste prostii pentru ca mai pe seară să stea numai în pătură de fiecare dată când aude un zgomot. Meh, când i se mai auzea şi vreo uşă scârţâind se băga în dulap, dar apoi realiza că din dulap putea ieşi Naoko din The Grudge, aşa cum văzuse el în film, şi ieşea şi se băga în pătură. Locul cel mai sigur din apartament. Câteodată se întreabă cum rezistă să stea singur atâta timp. Mai ales că sunt unele zile în care stă numai în apartament, închis în camera sa şi izolat de absolut toată lumea. Ce făcea? Stătea numai pe internet sau dormea. Avea multă treabă, dah ~
Tresărise în momentul când fata i-a pus păturica pe piept, şi mai apoi îi simţi mâinile deasupra. Stai, stai, ea când a ajuns pe pat? Oh, a uitat că a devenit o vrăjitoare ca el. S-a înregistrat cumva şi ea pe Pottermore sau ce?! A înghiţit în sec când îi observă chipul atât de aproape şi pe moment a avut intenţia să o sărute, dar îi era frică de cum va reacţiona ea, aşa că doar şi-a pus un deget pe năsucul ei, apoi l-a urcat pe fruntea sa şi a început să o împingă cu el. Era amuzant, iar el făcea asta numai persoanelor care îi sunt dragi, iar DaeLi clar era una dintre ele.
-Păi... okay. Nu-ţi pasă că eşti udă pe haine de suc, nu? întrebă în final şi o îndepărtă blând şi rapid, fiind o tentaţie prea mare pentru el să o aibă atât de aproape şi să nu poată face nimic din ce-şi doreşte.
S-a ridicat de pe pat, lăsând-o acolo pe noua sa păturică şi îşi puse mâinile în buzunar. Se întreba unde ar trebui să meargă acum dacă ies din apartament. Bleh, nu se pricepea la locuri de mers cu o fată. După el ar fi mers într-un parc de distracţii. Ar fi fost prea amuzant şi distractiv în acelaşi timp. Plus că îi era dor să poarte urechi de iepuraş pe cap, aşa cum a purtat şi anul trecut când a mers cu câţiva prieteni. Toţi purtau urechi de iepuraş, Mickey Mouse sau mai ştiu eu ce. Şi era destul de plăcut, iar acum, să o vadă pe fată purtând de astea ar fi fost prea drăguţ pentru această lume. I-ar fi făcut şapte milioane de poze, şi să le privească non stop. Deja şi-o imaginase pe fată purtând urechi de iepuraş sau pisicuţă. Oh my... Nici nu a realizat că a început să chicotească din cauza asta, şi imediat când o făcu, şi-a scuturat capul pentru a-şi alunga orice gând. Ei bine, uneori chiar nu funcţiona această metodă, dar acum da. Se concentrase asupra fetei şi a hainelor ei care chiar erau ude! Dar părea că în curând se vor usca şi va rămâne o pată nu foarte frumoasă. Hm, ar trebui să îi dea un tricou? Neah, sunt prea mari oricum pentru ea şi ar arăta ciudat, dar destul de drăguţ în ochii lui.
-Ce zici să mergem în parcul de distracţii?
Trebuia să afle părerea ei, mai întâi. Nu e ca şi cum putea să o târâie după el în orice loc în care dorea el să meargă, nu? Normal că nu. Eventual, poate avea ea o altă idee mai bună. În fine, la el nu prea conta locul în care mergea, atâta timp cât era cu ea.
Lee Byung Hun
Lee Byung Hun
Urban Style.
Urban Style.

Mesaje : 49
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Nanae DaeLi . Dum Sept 04, 2011 8:35 am

    OOC Nici o problemă . Nu doar tu ai avut parte de surprize =.= ( Nu am mai postat la Parc , mai ales că de 3 ori am rescris acelaşi mesaj din vina restartărilor automate a calculatorului meu ~ până evident am lăsat-o baltă . gommen. ) ADD LATER ( omo. nu mai ştiu să scriu 8D )
    BIC



Îşi încruntă ochii şi urmări cu greu traseul degetului lui Byung pe chipul fetei . Udă ? Hm , după ce te plimbi preţ de câteva minute bune prin cameră şi te plângi de un băiat să-ţi lase păturica lui , nu prea mai bagi de seamă aşa ceva . Normal că-i pasă . Ce fel de-ntrebare a fost asta ? Adică cine în lumea asta ar fi atât de nepăsător încât să-şi piardă chiar astfel hainele . Pătate de suc şi alte chestii de acest gen . Cu siguranţă nu DaeLi , doar că-n momentul de faţă se pare că face o excepţie , chiar dacă nu-i era în plan asta . E ciudat să-şi vadă tricoul ud de suc , mereue ra atentă să nu se murdărească , mai ales pe haine . Nu doar că e ceva jenant să ieşi în public cu un tricou , o pereche de pantalon pătaţi , dar parcă nici nu te simţi tocmai bine ştiind că porţi aşa ceva . Mai ales când la fiecare cinci paşi o altă persoană se întoarce cu capul după tine , şoşotind despre vestimentaţie . Ceea ce-i aminteşte că acelaşi motiv l-a adus şi pe Byung la apartamentul lui . Se pătase pe tricou . Dar a fost diferit , chiar dacă el nu şi-a dat seama de asta . El a dus-o pe DaeLi în braţe , iar asta îi acoperea cât de cât pata de pe tricou . Iar faptul că ea se afla în braţele lui atunci îi făceau pe cei de pe stradă să vadă numai partea frumoasă a lucrurilor . Erau atenţi la DaeLi , la Byung , la ei doi , împreună cum făceau un cuplu . . . drăguţ , nu ? De vreme ce toţi acei oameni care i-au văzut şoşoteau numai vorbe dulci despre " ce cuplu drăguţ " sunt , e normal să fie aşa .
Bine , dar acum pata de pe tricoul fetei nu putea fi acoperită de băiat . Doamne , nici vorbă de aşa ceva ~ Cum ar arăta DaeLi ducându-l în braţe pe Byung , doar pentru a-şi acoperi nenorocita de pată de pe tricou ? Ar fi fost ciudat , deşi i-ar fi caracterizat pe amândoi dacă te gândeşti îţi aminteşti că ambii erau un fel de vrăjitori , sau creaturi mistice . Ce nu făceau decât să apară şi să dispară exact când se aştepta celălalt mai puţin . Revenind la ideea cum că Byung ar trebui dus în braţe de fată . Meh , cred că deja am clarificat cazul - nici vorbă de aşa ceva - . Cel mai simplu lucru ar fi acum să-i ceară băiatului un tricou , o cămaşă ceva să se schimbe , dacă tot se află în apartamentul lui . Însă i-ar sta bine lui DaeLi cu ceva de-a lui ? Dacă-i dă un tricou de-o culoare mai închisă şi cu muuuult mai lung decât cele purtate de fată , atunci clar ar arăta ca o vrăjitoare . Ce-i mai lipsea ? Pălăria şi pantofii de bufon , dar sigur făcea rost şi de aşa ceva .
Se întoarse cu faţa la tavan şi imediat după aceea s-a ridicat în fund , privindu-l pe Byung . Spune aceva despre . . . parcul de distracţii . Nu era o idee rea , chiar deloc . Mai ales că puştoaica aceasta ( da , da, spre DaeLi arăt ) nu a mai fost de mult într-unul . Ba chiar nici nu-şi mai aminteşte când a intrat ultima dată într-un parc de distracţii sau când a simţit gustul unei vate de zahăr .
- Um , mergem cu o singură condiţie . Ia expresia celei mai serioase persoane de pe pământ şi se ridică d epe pat , apropiindu-se de tip . Nici nu ştia ce are degând să facă mai departe . Adică ce condiţia ar putea pune când şi ea îşi doreşte aşa mult să ajungă în părculeţ . Deja auzea râsetele copiilor şi simţea mirosul de zahăr , în plus sau minus câteva urlete pe-acolo , pe-aici provocate de puştii ce se dau în diferite maşini . Nu-i ia mult să se imagineze cu Byung în parc , înconjuraţi la un momentdat numai de ţânci . Dar ce conta ? Atâta timp cât se distrau - şi erau împreună - sigur ar fi fost ok pentru ea . Da mă împreună , doar nu avea să bântuie un parc de distracţii d euna singură precum un zombie , no ? Şi nu , nu încerc să maschez ceva anume , doar era să se demascheze mai devreme de una singură , ar mai conta acum cine o face ? Mai ales că e clar ce părere avea despre Byung ; drăguţ , dulce , copilăros - până nu de mult îi displăceau astfel de persoane , pentru că i-ar fi luat ei locul , dar nu şi byung . Nu şi el , deoarece când era copilăros şi se comporta * cum îi spune ? * iresponsabil , nu făcea decât să fie adorabil şi irezistibil cuiva ca DaeLi .
- Îmi poţi da nişte schimburi ? Se opreşte fix în faţa lui şi ridicându-şi privirea spre el , se uită de parcă abia ar fi aterizat în cameră . Şi era normal , abia se desprinse de lumea ei imaginară şi asta foarte brusc . Nu prea mai dorea să fie cea mereu aeriană . Asta ar fiînsemnat să piardă cele mai interesante momente petrecute cu cineva . Deschidem dicţionarul din lumea ei în pătrăţele multicolore şi vom observa cum în dicţionarul ei personal , chiar lângă cuvântul " cineva " apare acum şi numele " Byung " . Momentan nu-i mai păsa de cum va avea să arate în hainele băiatului , era mulţumită să iasă din apartamentul lui . Altfel sigur ar fi apucat-o sindromul " DaeLi nu minte niciodată " şi ar fi avut să-şi înşire toate vrutele şi nevrutele de faţă cu Byung .
Nanae DaeLi .
Nanae DaeLi .
Ecstasy Team.
Ecstasy Team.

Mesaje : 47
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Lee Byung Hun Dum Sept 04, 2011 2:08 pm

ooc: ahaha, nu-i nimic ^^ promit că mâine postez mai mult T o T. Azi am fost plecată de pe la şase ;__;
bic:



Oare... ar rezista să se dea în toate prostiuţele de pe acolo? El era fricos, de felul său şi cine ştie când putea face infarct, exact ca o mamae care şi-a văzut nepoţeii făcând prostioare. Meh, ar fi fost destul de greu pentru el să se dea în carusele şi mai ales să meargă prin veşnica Casă a groazei. A mai fost odată, cu o pungă de popcorn în mână şi a naibii un monstru gigantic, cât o gorilă şi o matahală la un loc, i-a furat din ele! Doamne, mai avea puţin şi îl bătea pe ăla! Ura când i se fura din mâncare. Mâncarea era un fel de Rai pentru el, exact. Adora mâncarea. Singurul lucru bun era că nu se îngrăşa imediat după ce mânca vreo trei milioane de porţii de kimchi, samgyupsal şi bibimbap. Poate pentru că uneori era destul de energic şi imediat după ce mânca o lua la fugă prin casă pentru a arde caloriile, dar nici bine nu le arse, că iar începea să mănânce. Meh, aşa e Byung; cel mai ciudat şi aiurit băiat de pe pământ, dar în acelaşi timp, putea fi al naibii de serios şi dulce. Era admirat uneori pentru seriozitatea sa şi calmitatea cu care vorbeşte. Şi în plus, era atât de blând! Oh, de ce folosesc trecutul? Nu e ca şi cum acum nu mai e blând. Ba dimpotrivă, e şi mai blând decât acum vreo doi ani! Se putea mândri cu asta, deh. Cine nu s-ar mândri cu un asemenea lucru?
Îşi ridică mâinile, întinzându-se asemenea unui pui de motănel leneş care abea se trezise, şi... păm păm, sau tădădădăăăm, oricum ar fi. Fata apăruse în faţa lui. Deja devenise destul de înfricoşător. Este al naibii de serios când spune "înfricoşător". Cum a ajuns aşa repede în faţa lui? Doamne, se pare că această mică "boală" a lui de a apărea şi dispărea rapid se ia! Nu e bine, nu e bine deloc. Ar trebui să fie mai atent la ce se întâmplă în jur decât la gândurile sale care chiar nu au niciun Dumnezeu. Sunt gânduri aiurea şi tot timpul spune numai tâmpenii în mintea sa. Mă mir că nu începuse deja să vorbească [,] cu Bloo, de la Casa Foster şi prietenii imaginari, sau Ed din desenul favorit Ed, Edd şi Eddy. Oh, stai. Desenul favorit e... Ce-i cu Andy. Bro, ăla da desen! Era favoritul său, şi încă e. Sau... Nu. Spongebob şi the Simpsons i-au luat locul. Ah, e greu să alegi un desen favorit când toate sunt atât de perfecte şi amuzante.
Şi e genial să mănânci popcorn în timp ce te uiţi la desene, cu câinele în braţe, sau pisica. Dah, pisica sună mai bine decât câinele. Arăta ciudat cu un ditamai câine ca Guho în braţe. Abea dacă mai vedea de el. Creştea repede al naibii câine. Avea numai câteva luni dar dacă se ridica şi stătea în două labe era cât Dae. Asta nu înseamnă că o face pe fată scundă... Oh ba da! O face scundă. E scundă, de fapt. Dar lui îi place de ea aşa, căci dacă era înaltă părea ciudat pentru el. Se simţea ca şi cum ar trebui să o protejeze şi să-i stea aproape mai mereu, mai ales că arăta ca un copilaş mic şi supermega adorabil pe care l-ar strânge numai în braţe şi s-ar juca cu el. Dar ar părea destul de ciudat, chiar şi pentru el, să înceapă să se joace de-a ascunsa cu fata, la vârsta asta. Bine, el se mai juca asta cu câte un copil, dar cu Dae... HM. Prea, prea ciudat. Deşi, ar fi fost destul de interesant să joace poker. Pe dezbrăcate. Taraaaratarara (prefaceţi-vă că ştiţi că asta e melodia aia de faci streaptease pe ea. Nu mă pricep la cântat, kay.)
-Schimburi? Hm... A stat câteva momente pe gânduri şi dintr-odată, se şi întoarse pe călcâie ducându-se către şifonierul său scoţând de acolo un tricou alb, fiindcă aşa erau majoritatea tricourilor sale, cu câteva desene pe el, mai exact nişte buze gigantice, care erau exact la fel ca cele de pe tricoul care îl purta în acel moment. COUPLE T-SHIRTS! Ahahaha, dar chiar nu ştia că mai avea un tricou de ăla varianta albă. Okay, rândul pantalonilor. Hm... ce pantaloni i-ar da? Nu are fuste, okay?! Nu e ca şi cum îşi îmbracă ursuleţul şi cu fuste, deja devenea prea ciudat chiar şi pentru el.
A început să răscolească prin şifonier de zor, încercând să caute o pereche de pantaloni mai vechi, ca să fie îndeajuns de mici pentru Dae. Byung nu a fost tot timpul atât de mare şi matahală, nu, nu. Anul ăsta s-a făcut aşa gorilă, că până anul ăsta... era scund, fraţilor. Parcă a băut ceva, o poţiune de la PowerPuff Girls şi s-a făcut mai înalt.
Găsi în final o pereche de pantaloni, negri şi strâmţi, mai micuţi, îndeajuns încât să îi vină fetei. Nu ar fi arătat prea ciudat îmbrăcat în hainele sale, ba chiar deloc. Ar fi arătat cute şi de parcă ar fi fost amândoi un cuplu. Ei bine, Byung asta îşi dorea, şi parcă tricourile sale ştiau asta.
-Poftim, se adresă fetei cu vocea sa blândă şi atât de calmă încât uneori te putea enerva, iar în secunda doi se întoarse pe călcâie şi ieşi din cameră pentru a o lăsa să se schimbe. Avea o oglindă pe-acolo pe undeva, lipită de un perete, deci dacă dorea să se privească şapte ani ca el, putea să o facă fără probleme. Anunţă-mă când eşti gata.
Lee Byung Hun
Lee Byung Hun
Urban Style.
Urban Style.

Mesaje : 49
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Nanae DaeLi . Dum Sept 04, 2011 3:27 pm

    OOC JHFHVKUTFJ < înţelegi tot , no xD ? Anyway . . . dacă continui să postezi ca-n ultimul mesaj , cineva va fi nevoit să mă culeagă de pe jos pentru a posta şi eu .-. ( nu că m-ar deranja , keh ~ ) PS. NU ştiu cât o mai pot ţine în romane xD
    BIC


Se uită lung la el în tot acel timp în care părea la un momentdat că (, ) chiar se rătăcise prin şifonier , mulţumindu-i după ce-i înmânase hainele . Le privi puţin nedumerită , aşezându-le pe marginea patului . A aşteptat ca Byung să iasă din cameră şi s-a întors să analizeze hainele . Da , da să le analizeze . Cât timp a fost băiatul în cameră nu a reuşit decât să le deosebească culorile în rest nu prea mare lucru . Ridică tricoul în dreptul feţei şi un mic zâmbet îşi făcut apariţia în colţul gurii . Oare de ce mi se pare aşa cunoscut ? Se-ntreabă cu voce tare şi pleacă capul pe o parte , realizând de prima dată că acelaşi model îl avea şi băiatul pe tricoul lui . Eh ` Pare că Byung are gusturi bune când vine vorba despre vestimentaţie , iar tinerei îi plăceau astfel de persoane . Cu toate că şi-a dat seama de gusturile lui între ale modei încă de prima dată când la văzut . Nu era precum alţi adolescenţi ; încărcat de bling-bling-uri şi diferite accesorii în nonsens . Pariu că e tipul mereu la modă , observat d eorice tipă dar greu de cucerit . Ironia sorţii . Rar se întâmplă să descoperi pe cineva care arată bine , dar e şi deschis oricui . Aşa cum e . . . Byunh . Ăsta n-are defecte ?! Se mustră de una singură în gând şi oftează , trântindu-se pe pat .cu faţa la tavan . Descoperă cum încetul cu încetul îi conturează un portret complet de " tipul perfect " lui Nea' Byung .
Aşează tricoul lângă ea şi fără a se mai ridica măcar , din poziţia în care aterizase pe pat , încearcă să-şi dea jos tricoul ei . Greu , foarte greu ! Mai ales când ţi-e lene să stai ca un om normal pe pat , în fund , şi nu pe spate . Scapă într-un sfârşit de tricoul de pe ea şi imediat după aceea şi-l pune pe celălalt . Îi venea destul de bine . Dacă bine înseamnă că-i era aproape până sub genunchi . Dar se rezolvă ; priveşte pantalonii ; dacă măcar ăia erau destul de mulaţi ar fi putut scoate ceva la final .
Se ridică de pe pat şi se descotoroseşte de fustă . Înţelege că pata de pe tricou se cunoaşte destul de rău , dar cea de pe fustă nu-i cine ştie ce . Poate că ar fi cazul să renunţe la pantaloni şi să rămână în fustă , oricum nu era udă decât puţin pe margini . Şi dacă avea să se dea în cine ştie ce carosel sigur s-ar fi uscat . Doamne , nu - pauză ! - Cu fusta în toate chestiile alea din parc care o ridică în aer , o coboară , o ridică , o coboară etcetera . Apucă imediat perechea de pantalon şi-i pune pe ea . Erau în tocmai cum se aştepta . Nu erau în acel stil pană , ba din contra . Sus erau făcuţi astfel încât să fie perfecţi pe cine îi poartă , iar jos . . . Hahaha , semănau cu o lalea deschisă ; dacă poate spune aşa .
S-a lăsat în jos şi a început să suflece fiecare parte de jos a pantalonului . La piciorul drept s-a suflecat cam până la genunchi , iar la cel stâng numai cât să stea deasupra sandalei . A tras tricoul mai jos încât să-i acopere talia şi să rămână cu un umăr gol , apoi a început să-l încreţească puţin prin unele părţi , făcându-l să pară că abia l-a scos din uscător .
Punânduse în faţa oglinzii a început să se analizeze . A început să chicotească încet destul de amuzată de aspectul ei nou . Însă ca în totdeauna lipsea ceva . Şi-a scos de la mână singura brăţară - şi accesoriu - ce-o avea la ea şi a început să-şi ciufulească puţin părul . În mai puţin de trei minute a reuşit să-şi prindă părul într-o coadă , în partea dreaptă , acoperindu-i umărul lăsat pe dinafară de tricou . Se mai ciufuli puţin astfel încât să nu fie o coadă de cal în adevăratul sens al cuvântului şi luă poziţia de drepţi .
Arăta mai ciudat ca niciodată , acum parcă fiind scoasă din filmele cu traficaţi de droguri în cartiere periculoase . Bine , poate nici chiar astfel . Dar ceva din acele personaje tot avea . Însă cum fiecare personaj negativ are şi o slăbiciune , DaeLi are neFERICITA expresie de copil nevinovat , devreme acasă şi toate alea .
Se învârte de câteva ori în faţa oglinzii după care îşi împătureşte fustiţa şi tricoul , lăsându-le pe marginea patului . Cu paşi mărunţi şi săltaţi se întreabă spre uşă . O deschide încet scoţând numai capul afară şi privindu-l pe Byung .
- Cred . . . cred că-s gata . Se muşcă de buza inferioară şi iese pe hol , luând aceeaşi poziţie de drepţi ca mai înainte în faţa oglinzii , zâmbind cald către băiat .
Nanae DaeLi .
Nanae DaeLi .
Ecstasy Team.
Ecstasy Team.

Mesaje : 47
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Lee Byung Hun Dum Sept 04, 2011 4:06 pm

OOC: te înţeleg perfect chiar. ASHFDKJSFLKsdkh- crede-mă. /laughs. sincer, la ora asta nici eu nu prea ştiu cât o mai pot ţine în romane ㅠ_ㅠ dar dau tot ce e mai bun. merităm un premiu pentru posturile noastre lungi, noh? b-) Eu mă duc la nani, buh bye. /hugs. Vise pufoase ~
BIC:


Se întinse pe canapea, se duse iar la oglindă şi apoi la canapea, şi iar la oglindă şi la canapea. De ce făcea asta? Pentru că, trebuia să arate bine în parcul de distracţii, nu? Şi făcea atât de multe drumuri de la canapea până la oglindă pentru că nu era atent la cum arăta. În mintea sa era numai Dae. Dae. Dae şi atât. Nici nu îşi dăduse seama că ajunse să se gândească numai la ea. Nici nu ştia la ce altceva mai bun trebuia să se gândească. Totul era prea neinteresant faţă de Dae. Ce mult îi plăcea cum sună Dae. Keke, suna aşa de cute, iar modul în care pronunţa Byung numele ei, suna sexy. Da... sexy. Stai. Îi pronunţase numele ei vreodată, de faţă cu ea? Hm... nu prea cred, dar vocea minţii săle era sexy. Mai sexy decât cea originală a lui. Stai. Vocea minţii sale nici nu prea părea că e a lui. Era complet diferită, mai dulce, mai blândă, mai romantică, mai perfectă . El nu încercase să fie perfect niciodată. Degeaba devine perfect. Aşa o să aibă mai multe fete după el care se îndrăgostesc de aspect şi atât. Mult îşi dorea ca fetele să fie oarbe şi să se îndrăgostească doar de personaltiate, dar nu, nu, fetele trebuie să fie exact opusul la cum vrea el. Şi când se gândeşte că are "fani" până şi băieţi... e teroare, măi. E destul de ciudat pentru el să fie plăcut de un băiat şi să audă câteodată un "SARANGHAE!!!!!!!!!" rostit de o voce groasă şi masculină. Cel mai ciudat lucru posibil. Bine, şi el mai găsea câte un băiat care îi zicea că e drăguţ şi bla bla, dar atât. Nu cu declaraţii de dragoste sau alte prostii. Lui îi trebuie o fată, iar aceea e Dae. Şi dacă nu e Dae, nu va fi niciuna. El o vrea doar pe Dae şi atât. End of discussion.
Îşi luase o brăţară de pe o măsuţă pe care şi-o puse la mână, apoi trecu cu mâna prin părul său blond aranjându-şi-l în aşa fel încât să nu îi intre în ochi, dar... a eşuat. Îi crescuse bretonul cam mult, şi îi intra în ochi, dar dacă s-ar fi tuns ar fi arătat ca o pisică d-aia cheală şi urâtă. Mă rog, nu chiar urâtă dar pe Byung îl speria. Al naibii de mult. Nici nu ar fi putut să ţină o astfel de pisică în braţe. Să-i atingă pielea... groaznic. Nu-i place asta, nu, nu. A şi dat din cap în semn că nu, că nah, poate înţelegeţi mai greu şi el vrea să vă explice totul. Prin semne, vorbe sau mai ştiu eu ce, suc de ananas.
A scos mâna din buzunar, privind ceasul. Trecuseră vreo zece minute de când fata începuse să se schimbe, sau mai bine zis, de când a ieşit el din dormitor. Ce tot face? Oh stai, e fată, deci se aranjează mai greu, îi ia mai mult timp şi chestii. Aproape că începuse să se prefacă [,] că e un panda. Asta făcea el când se plictisea, şi cum fetei îi plăceau urşii panda, asta înseamnă că-l va place şi pe el, nu? Inteligent, Byung Hun, foarte inteligent. Ahaha.
În final, a auzit vocea fetei, zicându-i că e gata. Nu. Crede că e gata. Păi ori eşti gata ori nu mai eşti? Ugh... Şi! momentul culminant. O văzu pe fată îmbrăcată în hainele sale şi a început să chicotească imediat. Nu se aştepta să arate atât de bine dar şi ciudat în acelaşi timp. Nah, cuvântul ciudat o caracteriza pe fată perfect, okay? Iar ei se potriveau de minune din cauza asta. O privi atent, muşcându-şi buza de parcă a văzut nu ştiu ce lucru interesant şi...ce observă? Dae îşi muşcă buza. Oh vai, mamă. E... al naibii de tentant. El dorea să facă asta! Parcă fata îi făcea în ciudă. A oftat şi se apropie de ea, prinzând-o blând de antebraţ. *Sărut-o, sărut-o, sărut-o, hai Byung Hun!* Şi...
-Nu-ţi mai muşca buza, îi spuse încet şi destul de seducător, luând o expresie serioasă în timp ce o privea în ochi, profund. Prea profund. Meh, dar era destul de ciudat să o privească aşa, dovadă faptul că îl bufnise râsul şi se duse către uşă, începând să se încalţe cu teneşii săi. Pe bune, nu îţi mai muşca buza de faţă cu mine, okay? întrebă, dorind să se asigure. Nu dorea să se zăpăcească şi să o sărute, aşa, pe neaşteptate deşi ar fi drăguţ, dar nu. Trebuia să pregătească ceva mai special, nu? Mhm, păcat că el nu se pricepe la lucruri de ăstea şi va alege ceva aiurea.
Lee Byung Hun
Lee Byung Hun
Urban Style.
Urban Style.

Mesaje : 49
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Nanae DaeLi . Lun Sept 05, 2011 12:19 am

Da , da ştie şi ea că arăta ciudat . De parcă a ieşit din dormitorul lui Byung imediat după ce acusese un conflict cu vre-o şase mâţe . Bineîbţeles că pisica băiatului nu se afla pe-acolo . Nici nu avea de ce . Pisica lui părea blândă , jucăuşă , aşa cam la fel ca Byung . În nici un caz nu semăna cu pisicile de la blocul ei . Acelea erau sălbatice şi dacă te făceai numă că te apropii de ele deja făceau pe-anţepatele şi erau mai ceva ca un lup pe timp de lună plină .
Îl priveşte fix în ochi pe băiat când acesta o luase de braţ . Meh , dar ce avea să facă ? Pe fată nu ar deranja-o să o ducă până în braţe , dar să fim serioşi ; nu prea pare el că asta are în gând . De fapt nici Dae nu-şi poate da seama ce are în gând Nea' Perfecţiune . Aceeaşi scenă parcă desprinsă din filme . El se apropie , continuă să se apropie de tânără şi . . . NIMIC ! Doamne , cuvântul ăsta nu a sunat niciodată mai enervant şi vag ca acum . Chiar îi făcea plăcere să se juace astfel cu fata ? Meh , oare cui nu ? Doar ea era DaeLi , fetiţa dorită de toţi nebunii de la colţul străzii . Dintrodată parcă nu-şi mai doreşte să fie aşa distantă cu cei ce-i place . Şi de ce nu şi-ar dori una ca asta ? Se ataşa de cineva , abia dacă-i vorbea , abia dacă privea acea persoană - Weh , cine ar rezista în astfel de condiţii ? Vă spun eu NIMENI . Oh , staţi aşa facem ce facem şi tot dăm în nasul acestui NIMIC . Ce-i aşa special la un cuvânt ? NIMIC , exact ! Doar pentru că defineşte , staţi că nu ştiu ce defineşte . Poate nimicul , sigur asta e , doar dacă defineşte nimicul nu înseamnă că e cine ştie . Sau poate da ? Firar ! Viaţa poate fi aşa complicată şi plină de noonsens uneori . Ceea ce o duce pe fată cu gândul uneva acolo , în lumea ei şi întrebânduse ce s-ar întâmpla dacă acum l-ar cuprinde în braţe pe Byung asemeni unui ursuleţ panda de pluş , moale , pufos , dulce , adorabil , irezistibil , simpatic şi lista poate continua şi până răspoimâne ; doar e Byung ! Nu e numai eroul fetei , dar e şi cel mai simpatic , cel mai gentleman dintre gentlemani , cel mai iresponsabil şi surprinzător dintre cei de vârsta lui ; ceea ce la rândul ei e foarte cute într-un mod cât mai unic lui . Şi Dae poate continua deasemenea încă câtevaore bune , toate enumerându-le numai după ce-l observa cum se comporta în jurul ei . De ce ? Păi . . . nu prea au avut ocazia să fie de faţă cu altcineva când sunt împreună , exceptând acele momente în care el o ducea precum o mireasă şi toţi întorceau capul după Byung . Exact , doar el ducea " greutatea " şi asta-l făcea să fie atracţia principală a persoanelor de pe stradă .
A spus cumva să nu-şi mai muşte buza ? Ce treabă are el cu ce face sau nu Dae ? Nu , nu are . Nimeni nu-i spune fetei ăsteia ce să facă , nimeni ! Priviţi cu câtă ironie se-ntâlneşte atât Dae cât şi noi cu absurdul nimicului . Stresant ~ Îşi acoperă gura cu vârful degetelor şi se uită la Byung printre gene , cumva de jos . Cum altfel când diferenţa de înălţime dintre ei doi e atât de evidentă ?
- Ei bine . . . Lasă mâinile libere pe lângă corp şi afişează o expresie serioasă . Era de-acord cu el . Nici nu ştie de când a început să facă asta , doar ea nu avea astfel de gesturi în portfolio . E evident de ce nu avea , nu ? Mda , bănuiam eu că nu vă daţi nici silinţa să gândiţi . Dacă avea să facă cea făcut mai devreme în faţa lui Byung , doar că imaginaţi-vă că ar fi cu o gorilă de doi metri şi ceva în cameră , trecut de treizeci de ani , continuarea nu ar fi cazul să v-o spun dar dacă tot nu aveţi imaginaţia disponibilă , facem o încercare . Ea şi gorila , faţă-n faţă , gorila o analizează pe Dae , Dae dintr-odată îşi juşcă buza , eh ce să-nţeleagă Domnu' Gorilă decât că ar fi cine ştie ce indiciu feminin că ar vrea să o sărute sau chiar mai rău , wekke ~ Bine , ast nu ar fi fost un motiv de îngrijorare în jurul lui Byung . Doar el era acel tip drăguţ , de treabă , visat d eorice fată şi aţi prins voi ideea mai devreme .
De faţă cu el ? Tocmai de asta o făcea de faţă cu el , PENTRU CĂ-ŞI PERMITEA ! De ce a trebuit să-i spună asta ? Tocmai i-a frânt unul dintre cele mai cuviincioase vise ale ei . * Să nu exageram prea mult totuşi *
Dar dacă nu poate să facă asta de faţă cu el , de faţă cu cine altcineva să-şi muşte buza ? Gestul ăsta n-o caracteriza , iar faptul că l-a arătat în preajma lui Byung dovedea . . . încredere . Mda , ăsta-i cuvântu' pe lângă alte câteva care nu-mi permit să le spun în public .
S-a apropiat de uşă , înncălţânduse rapid cu săndăluţele şi punând mâna pe claţa uşii .
- Înainte de-a ieşi , crezi că mai sunt unele lucruri care să nu le pot face de faţă cu tine ? De curiozitate . Afişează un zâmbet în colţul gurii şi pentru un moment îşi dă ochii peste cap .
Nanae DaeLi .
Nanae DaeLi .
Ecstasy Team.
Ecstasy Team.

Mesaje : 47
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Lee Byung Hun Lun Sept 05, 2011 2:20 am

Ura șireturile de la teneșii săi. A mai spus asta vreodată? Doamne, erau cele mai enervante şireturi pe care le avea! I se dezlegau imediat ce începea să meargă şi asta era groaznic. Nu suporta să se lase în jos la fiecare cinci minute pentru a şi le lega. Plus că îi ieşea o varză completă. Se aşeză în fund pe jos şi se chinui preţ de câteva minute să şi le lege bine şi... yay! A reuşit, în sfârşit. Acum putea să dea petrecere, fiindcă şireturile lui nu se vor mai dezlega! Viaţă perfectă ce o are el. Mă rog, nu chiar perfectă, asta pentru că el crede că Dae nu îl place la fel de mult cum o place el, dar e okay. Sau încerca să pară că e okay, deşi nu era deloc. Nu era el adorabil? Era o matahală, dar nu le plac fetelor băieţii mai înalţi? Şi în primul rând, se comportase extrem de frumos cu ea. O ajutase de două ori. Prima dată în parc, când adormise acolo şi a doua oară azi când căzuse. Deja se putea numi un fel de erou al fetei. Prinţul călare pe câinele alb. Sună mai bine câine decât cal, asta pentru că el nu are cal. Eh, săracul Guho, dacă l-ar fi cărat în spate pe Byung Hun ar fi ajuns direct în cimitir. Încercase asta când era mai mic, dar pe atunci Byung Hun nu făcea diferenţa dintre câine şi cal. Amândoi erau animale deci, care e diferenţa? Niciuna.
Se ridică după puţin timp de pe jos, dând să pună mâna pe clanţă, dar fata i-o luase înainte, aşa că, îşi puse mâinile în buzunar, privind-o atent şi ascultându-i vorbele. Ei bine, ce lucruri nu va trebui să le facă de faţă cu el? Hm... păi înafară de muşcatul buzei nu credea că mai e altceva. Ah, ba mai era ceva. Să nu stea prea aproape de el, sau altfel el o va îmbrăţişa. Meh, cine ar rezista unei fete atât de adorabile ca Dae? Nimeni, exact. Era cea mai adorabilă fiinţă, iar lui îi plăcea şi mai mult de ea. Doamne, cât se mai oftica [,] că i-a spus că o place. Nu trebuia să facă o asemenea greşeală. Mai bine mai aştepta vreo lună, sau două, sau mai bine nu ar fi spus niciodată. Era mult,mult mai bine aşa.
-Huh? Stai. De ce îţi pasă aşa mult de ce vreau eu să faci sau nu în jurul meu? Eu te ştiu ca fata care nu ascultă de persoanele din jurul său, nu-i aşa? Aşa că, de ce ai începe de pe-acum să mă asculţi chiar pe mine? Ugh, uneori chiar poţi fi ciudată. A strâmbat puţin din buze. Nu se aştepta să scoată toate acele lucruri pe gură. Poate că a părut prea dur, dar tonul său nu era chiar aşa. Era calm şi la fel de blând ca de obicei, dar totuşi, îi părea rău că îi spusese acele lucruri. Îşi duse o mână pe obraz. Ar trebui să-şi ceară scuze sau nu? Nu. Nu îşi va cere scuze. Avea dreptate. Fata nu asculta de nimeni, aşa că, de ce ar începe să-l asculte pe Byung? Avea el ceva mai special şi nu ştia, sau ce?
-În fine, hai să mergem, continuă imediat după aceea şi îşi luă şi portofelul care tocmai fu umplut cu bani şi şi-l băgă în buzunar, apoi îi luă mâna fetei într-a lui, deschizând uşa. Ciudat mod de a-i arăta fetei că o place, întradevăr. A ajuns la vorba ei de mai devreme. În fine, faza bună e că... o ţinea de mână. OMG! Asta nu se va mai întâmpla prea curând, deci va trebui să profite de şansa asta, nu? Da, da! După ce a ieşit cu ea din apartament, a încuiat uşa şi se opri pentru câteva clipe. Încă se simţea rău după ce i-a zis acele lucruri, mai ales că o făcuse ciudată. Ah, Dae, îi pronunţă calm numele şi o trase mai mult înspre el, în aşa fel încât corpurile lor să se atingă şi în secunda următoare braţele sale erau pe spatele ei, îmbrăţişând-o. Îmi pare rău, a continuat mai apoi şi îşi lăsă capul pe umărul ei. În sfârşit îi putea simţi din nou căldura trupului şi respiraţia pe gâtul său. Era minunat sentimentul, deşi probabil nu va dura prea mult, ea îndepărtându-l în curând. Eh, măcar a reuşit să o îmbrăţişeze. Singurul lucru bun pe care-l făcuse, nu? Din instinct, îi mirosi uşor gâtul şi whoa. Avea un parfum genial! Care... se combina uşor cu parfumul lui Byung Hun, asta pentru că ea purta hainele lui şi oricum, el o îmbrăţişa în acel moment. Era sigur că până diseară va mirosi tot a parfum de fată, dar chiar nu-l deranja acest lucru, având în vedere că era parfumul lui Dae.
Lee Byung Hun
Lee Byung Hun
Urban Style.
Urban Style.

Mesaje : 49
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Nanae DaeLi . Lun Sept 05, 2011 4:36 am

Ciudată ? Probabil , adică da , sigur era . . . cred . Dar felul în care a spus-o el , um doare . Şi chiar dacă nu se observă e adevărat . La fel de adevărat ca şi celălat lucru spus de tip . Ea e DaeLi , nu ascultă de nimeni , de ce ar asculta de el ? Mai mult ca sigur nu-şi dorea să iasă astfel , dar cum pare că nimic nu e cum ar vrea , de ce şi-ar mai bate capul ?
Masca ce şi-o pune în fiecare zi şi trece pe lângă vorbele celor din jur , fără a băga de seamă nimic nu e nimic mai mult decât o cortină . O cortină care o ascunde de fiecare dată de realitate şi criticile celor din jur . Ca în cazul de faţă probabil . Şi nu doar să se ferească de aşa ceva , ci să rămână neutră . Dacă e să fie criticată atunci aşa s-a întâmplat să fie . Va critica şi ea la rândul ei pentru a dovedi că nu-i slabă . Ceea ce nu înseamnă neapărat că se simte bine când ştie că trece cu vederea atâtea lucruri . Cele mai multe importante pentru ea , pentru toţi ceilalţi . Dar e uşor să ignori , nu ? Da , cu mult mai uşor decât să asculţi , priveşti şi să te laşi influenţat de orice mişcare emoţională . Iar cum mulţi judecă numai faptul că eşti moale , trebuie să arăţi că nu e deloc aşa . Cum face ea . Ignoranţa o ajută să pară că-i puternică . Dar cine a spus că întradevăr e ? Nimeni , niciodată . E şi cazul ca să pară ciudată după ce se arată ca Ea în faţa cuiva , în faţa lui Byung .
Îşi lăsă privirea spre pragul uşii , păstrând o tăcere de mormând . Dacă tot era ciudată de ce i-ar mai spune ceva lui Byung ? Nici nu mai e nevoie să protesteze , în plus dacă asta este părerea băiatului cu ce-l poate opri Dae să creadă asta ? Oarecum ajunge la gândurile din urmă , dacă acum câteva minute o plăcea acum ce ? Bună întrebare . Meh , sentimentele vin şi trec , exact cum trec vorbele unora pe lângă Dae fără să le analizeze măcar .
Iese din cameră evident mai mult trasă de Byung , ea încă staţionând în gânduri . Recunoaşte că e o ciudată , uneori , în majoritatea timpului de faţă cu prietenii ei , dar când cineva i-o spune în faţă e aiurea . Iar acest lucru nu o face decât să se gândească dacă aşa se simt şi cei pe care-i critică ea adesea . Sgur că da . Doar nu ar afişa o expresie de zombie , dar în interiorul lor ar sări de fericire .
Îşi aude numele , ridicând privirea de jos se vede cuprinsă de braţele lui Byung . O îmbrăţişa şi acum . . . chiar îşi ceruse scuze . Dar avea de ce ? Nu , numai datorită cuvintelor lui a realizat cât de nesuferită poate fi uneori . Şi lăsând toate astea la o parte , în momentul de faţă se simte de parcă timpul s-a oprit în loc . Ridică cu greu braţele de pe lângă corp şi răspunde îmbrăţişării băiatului . Cu grijă îi strânge încet tricoul în mâini , închizându-şi ochii şi apropiindu-şi obrazul de cel al lui Byung . Înainte să-i simtă corpul lângă cel al ei , tremurând încă de când îşi auzise numele , nu credea că o simplă îmbrăţişare o va face să se simtă atât de " neajutorată " cuprinsă de braţele lui . Era diferit , nu ca atunci când îmbrăţişa pe cineva numai din prietenie , doar pentru a-l ierta .
- Nu era nevoie de cuvinte . Şopteşte pe un ton cald şi încearcă să-l privească cu ( , ) coada ochilor pe băiat , nedorind a se mişca mai mult din frica de a-l separa de ea . Spune adevărul , chiar nu erau nevoie de scuze din partea lui . Ceea ce a urmat după a contat cel mai mult pentru Dae .
Îi simţea cum vârful firelor lui de păr o gâdilă pe gât , dându-i mici fiori în tot corpul . Iar pentru ca totul să pară şi mai perfect în ochii ei , îi simţea până şi bătăile inimii . Care păreau că de fiecare dată se ciocnesc de pieptul fetei , de parcă ar dori să spargă o barieră , fiecare lovitură repetându-se la nesfârşit .
Nanae DaeLi .
Nanae DaeLi .
Ecstasy Team.
Ecstasy Team.

Mesaje : 47
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Lee Byung Hun Lun Sept 05, 2011 6:15 am

Nu credea că va ajunge să placă o fată atât de mult ca pe Dae. Nu credea că va ajunge să-şi ceară scuze şi să îmbrăţişeze o fată vreodată. Dae chiar devenise specială pentru el. Mult mai specială decât ar fi crezut vreodată şi cu toate că o cunoştea doar de două zile, asta nu însemna că nu poate ţine la ea. Se numea cumva... dragoste la prima vedere? Nah, el nu face aşa. El nu reuşeşte să se îndrăgostească aşa uşor... sau ba da? Eh, încă nu se cunoaşte atât de bine pe cât crede el. Dar cine nu s-ar îndrăgosti imediat nu numai de aspectul ei, dar şi personalitatea sa? Poate o persoană total opusă lui Byung Hun, dar până şi aia s-ar fi îndrăgostit de Dae. Totuşi, prefera să nu se îndrăgostească prea multă lume de ea, dorind-o clar numai pentru el şi să nu aibă nicio concurenţă sau să încerce să fie mai bun decât altul. Ar fi fost groaznic să vină altcineva şi să i-o fure pe micuţa şi adorabila Dae.
Stai, stai. Ce se întâmplă? Lumea se oprise în loc în acel moment. Fata tocmai îşi duse mâinile pe spatele său, răspunzându-i într-un mod dulce la îmbrăţişare. Oh, poate este o şansă de 1% că şi ea îl place, nu? S-ar împlini visul său, dacă e aşa. Şi spera să fie aşa! Se ruga chiar. Ar fi fost cel mai fericit dacă ar afla, într-un fel sau altul, că fata îl place. În fine, revenind la momentul acela perfect, fata îşi lipise obrazul de al lui şi inima sa parcă o luase razna. Bătea cu 200 kilometri pe oră. Nici nu cred că realizase că se înroşise al naibii de rău în acel moment. Îi plăcea la nebunie să o ţină în braţe şi mai ales să îi poată simţi parfumul care îl înnebunea de fiecare dată.
Ar mai fi stat aşa mult timp, dar deja durase prea mult acea îmbrăţişare şi nu dorea să arăte fetei cât de mult o place. O să-i arăte încetul cu încetul, iar în final probabil va şi auzi un "saranghae" din partea lui Byung Hun. Nah, bine, nu azi, dar în curând. Dacă o va ţine aşa, se va îndrăgosti şi mai mult de fată. Ştia că nu trebuia să se aştepte la asta şi din partea ei. Ar fi fost şi ciudat să o audă pe fata copilăroasă şi mereu pe altă planetă zicându-i astfel de lucruri siropoase dar dulci în acelaşi timp. De fapt, lui i s-ar fi părut ciudat să o şi sărute. Era chiar atât de sigur că dorea asta? ...Da! DA! Era sigur. O dorea numai pentru el, să îi simtă aroma buzelor moi şi rozalii. Să o îmbrăţişeze şi să îi fie mereu alături. Îşi dorea să fie în acelaşi timp, prietenul cel mai bun şi iubit. Ar fi fost minunat! Doamne, mai minunat de atât nici nu se putea.
Se îndepărtase cu greu de ea şi pe moment a avut intenţia să o ia de mână, dar renunţă, şi o băgă în buzunar. Nu dorea ca mai apoi ea să-şi retragă mâna, deci decât să se simtă naşpa, mai bine nu o va ţine de mână, nu? Simplu aşa.
-Mmkaay, hai să mergem. Pe jos sau cu taxiul, cum vrei? a întrebat şi îşi duse un deget pe buze, umflându-şi obrajii. Nu prea făcea asta aşa des, pentru că părea un copilaş micuţ de cinci ani, dar era atât de adorabil! Sau, a treia variantă ar fi: vrei în braţe?, continuă imediat şi chicoti. Nu credea că ar fi fost în stare să o ducă în braţe tot drumul, având în vedere că era cam departe şi ar luat vreo jumătate de oră sau chiar mai mult. Oricât de uşoară ar fi , mâinile sale tot ar fi cedat la un moment dat. Însă, ar fi putut încerca, normal. Ştiţi şi voi cum se zice: încercarea moarte n-are şi clar nu l-ar fi deranjat să o mai ţină aşa aproape câteva minute, dar probabil o va ruga din nou să îşi ţină chipul mai departe de al lui.
Lee Byung Hun
Lee Byung Hun
Urban Style.
Urban Style.

Mesaje : 49
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Nanae DaeLi . Lun Sept 05, 2011 12:34 pm

Îi simţi căldura obrazului şi puternicele bătăi ale inimii . Totul era perfect pentru Dae ; respiraţia lui străbătându-i gâtul , sentimentul de siguranţă oferit de braţele ce o strângeau atât de blând , dar în acelaşi timp foarte inistent .
A trecut cu vederea momentul în care Byung s-a îndepărtat de ea , iar apoi s-a dat cu un pas în spate . Pentru prima dată el nu a mai dispărut din faţa ei ca prin magie , ba din contra , pare că totul se mişcă în reluare doar pentru ca fetei să nu-i fugă gândul în altă parte şi să se bucure din plin de toate acestea . Nu e ca şi când şi-ar îmbrăţişa unul din nenumeraţii ursuleţi panda din dormitor . Toate acele jucării nu mai erau nimic pe lângă Byung . Cu grijă a afişat un zâmbet cald şi-l privi în ochi . Doamne , acei ochi de un negru intens de parcă nimeni nu ar putea să-i citească vre-odată . Încă un motiv să-l placă pe băiat . Pentru ea nu conta aspectul unui băiat , însă mereu găsea ceva atractiv în ochii cuiva , ai oricui . Iar ochii lui Byung , par atât de inocenţi , degajează numai căldură şi încredere , dar ca orice lucru bun , în acelaşi timp exprimă atâta mister . Pur şi simplu îi iubea .
Dacă vrea să meargă pe jos sau cu taxiul ? Prima variantă îi surâde , însă cine ştie cât le-ar putea lua până să ajungă în parc şi cum va rezista Dae să nu spună vreo prostie . Acum taxiul pare o alternativă mult mai bună , cu siguranţă rămâne varianta a doua . Dar dacă . . . Pff , cine ştie peste ce taximetrist aveau să dea . Poate era un moş din ăla ce urla ca lupul la lună când te-ntreabă la ce destinaţie să te ducă . Şi cum asta nu i-ar fi de ajuns , începe cu întrebări de genul : De când sunteţi împreună ? , Aveţi o viaţă frumoasă împreună ? , Vă gândiţi la copii ? , Sunteţi căsătoriţi sau nu credeţi în jurămintele din biserică ? Iar cu ultima întrebare începe să-şi povestea frumoasa căsnicie cu nevasta lui . Să o laude pe femeia vieţii lui , fără să ocolească nici cel mai mic detaliu din ziua în care s-au cunoscut , probabil în primii ani de liceu , şi până astăzi . Hm , asta îi aminteşte fetei despre poveştile ce i le spunea mama ei când era mai mică . Amintiri despre tatăl ei şi cum îşi trimiteau bileţe de dragoste în versuri prin intermediul prietenilor , deoarece nu aveau timp să se întâlnească , mai ales cu repetiţiile ce le avea mama fetei . S-ar întreba unde a dispărut acel bărbat pe care maică-sa îl iubea aşa mult , iar el îi împărtăşea fiecare sentiment ; însă trecutul a fost deja hotărât pentru părinţii ei . Orice gând sau dorinţă nu mai are cum să-i apropie .
Îşi duce o mână la ceafă şi pleacă capul pe o parte , privind tavanul . Dintr-odată taxiul nu mai pare alegerea cea bună . Dar dacă nu era nici una dintre cele două , ce altceva ?
- În braţe ? Tresară imediat ce-l aude pe băiat şi revine cu privirea asupra lui . Foarte amuzant . Însă nici el nu ar avea cum să o ducă în braţe aşa mult timp . La un momentdat mai mult ca sigur ar fi renuţat şi Dae nu dorea să-l vadă astfel . A dus-o odată în braţe , pentru o zi pare destul . Şi chiar dacă avea să facă asta , deşi clar nu ar face-o ! , ce-ar spune cei pe lângă trece . Că încercă să bată un record mondial ? Că a pierdut un pariu ? Uh , s-ar aduce mult prea multe vorbe goale la adresa lui , iar ăsta nu era planul fetei . Un taxi sună mai bine , dar să nu nimereşti nici un boşorog la volan , bine ? Face câţiva paşi spre el şi-l prinde de-un braţ , trăgându-l după ea spre ieşirea din bloc . Pe chipul ei se poate citi uşor entuziasmul ce l-a trezit odată ce îl luă pe Byung de braţ . Făcu paşi cât mai mărunţi astfel încât să nu-l scape cumva pe Byung .
Nanae DaeLi .
Nanae DaeLi .
Ecstasy Team.
Ecstasy Team.

Mesaje : 47
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Lee Byung Hun Lun Sept 05, 2011 1:36 pm

Un taxi sună mai bine decât să o ducă în braţe? Hei, se aştepta exact la opusul acestei replici! Ar fi sunat mult mai cute dacă ar fi zis: oh, mi-ar place mai mult dacă m-ai duce în braţe dar îmi e milă de braţele tăle aşa că mergem cu taxi, kay? Mda, clar nu părea ea acel tip de fată care ar zice asta. Ar fi sunat ciudat chiar şi pentru el dacă ea i-ar spune aşa ceva. De fapt, pentru el ar suna multe ciudat, şi de asta nu dorea să o schimbe în niciun mod pe fată. Dorea să rămână aşa cum e, fără să înceapă să îi spună tot felul de chestii siropoase, deşi i-ar fi făcut plăcere să îl surprindă la un moment dat cu un "te iubesc", sau cu îmbrăţişări. Dorea ca el să o surprindă cu aceste lucruri, dar cu siguranţă nu l-ar fi deranjat dacă şi fata ar face aceleaşi lucruri, însă puţine şanse să se întâmple asta. Nu îşi putea să şi-o imagineze pe fată zicându-i aceste lucruri pe care numai el le-ar putea scoate pe gură asta uşor. Nu îşi putea imagina cum fata va dori să-l sărute vreodată. Se şi întreba cum arăta ea când cerea un sărut. Îşi ţuguia buzele şi făcea nişte ochi de căţeluş bătut? Hm, poate că da. Chiar era curios şi trebuia să afle în curând asta.
O privi profund în ochi şi dădu să se întoarcă înspre uşa, dar... fata îl apucă de braţ şi îl trase. Nu se aştepta deloc la asta. Mai ales că lui îi era frică să nu îl refuze dacă el avea să o apuce de mână. Meh, se pare că îmbrăţişarea aceea a schimbat unele lucruri, nu? Mult mai bine aşa, ăhă.
-Credeam că vei alege să te duc în braţe, a spus, făcând să pară că era dezamăgit de alegerea fetei, dar nu, nu era chiar atât de dezamăgit pe cât părea tonul său. Aşa ajungea mai repede în parcul de distracţii şi nu va obosi dinainte să încerce fiecare carusel din acel loc. Da, chiar avea de gând să se dea în orice! Chiar şi în acelea pentru copii, că totuşi, el era un copil, nu? Ăhă.
Şi-a împletit degetele cu ale fetei, strângându-i mâna într-un mod blând, parcă nedorind a-i mai da drumul vreodată. Oficial, ziua devenea cea mai bună din viaţa lui. Se întâmplaseră atât de multe într-un timp atât de scurt! Era... superb şi ciudat în acelaşi timp. Ea căzuse, el o ajutase, apoi mâncaseră îngheţată, a dus-o în braţe şi în final el a ajuns să îi spună că o place, iar acum uite-te la ei. Parcă erau un cuplu. Adică, cine s-ar ţine de mână din alt motiv, hm? Iar el clar nu ar fi ţinut-o de mână din alt motiv, ci pentru că o place. Şi după cum se comporta ea atunci, părea că şi ea.
Se opri pentru o secundă doar pentru a-şi scoate din buzunar telefonul său, un iPhone patru şi formă un număr de taxi pe care îl reţinuse când venea cu fata înspre apartamentul său. Bine că pe taxiuri scria şi numărul de telefon , altfel era nevoit să îl cheme pe Mr Simple şi să primească alte şapte întrebări pe secundă. Auzi o voce de bărbat care răspunse, mai simplu: de gorilă, şi îi dădu toate detaliile unde ar trebui să meargă şi de unde trebuie să îi ia, iar gorila a zis că va ajunge în cinci minute. Bun.
În scurt timp au ajuns înafara blocului şi s-a oprit acolo cu fata, rezemându-se de uşă cu spatele, dar nici că îi dăduse drumul la mână. Îi plăcea prea mult şi sigur nici în taxi nu i-ar fi dat drumul la mână. Avea pielea atât de fină şi degetele lungi, aşa cum îi plac lui. Era atras de fetele, sau mai bine zis, Dae pentru că are şi degete lungi. Nah, era perfectă oricum.
-Dacă cel care a răspuns la telefon e și șoferul, atunci îmi pare rău să te anunț dar va fi un tatae gorilă.
Lee Byung Hun
Lee Byung Hun
Urban Style.
Urban Style.

Mesaje : 49
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Nanae DaeLi . Mier Sept 07, 2011 3:57 am

" Tatae gorilă " , Doamne , ce urât poate suna pentru fată . Acum sigur aveau să dea peste unul trecut prin toată viaţa cu multă experienţă în domeniul iubiri , despărţiri şi tot aşa înainte - doah ~ Iar ei , Dae şi Byung , i se vor părea un cuplu minunat moşului de la volat . Ar avea să le dea sfaturi despre ce îi aşteaptă sau nu în viitor , apoi cu cea mai mare perfecţiune s-ar lua de băiat . Îl va învăţa cum să se comporte cu fata , ce să-i spună sau nu , cum să nu-i ascundă nimic , pentru că ea ar fi făcut orice pentru a afla adevărul cu una cu două . Groaznic , sunt mult prea tineri pentru discursuri de acest gen !
Keh , prietenul lui Byung , în momentul de faţă , chiar pare o alternativă mai bună . Asta doar dacă nu se comporta ca ultima dată când i-au văzut pe cei doi împreună . Cu toate că de data aceasta sigur avea să primească şi un răspuns la unele dintre ele , mai ales din partea fetei . Doar nu avea degând să tacă când cineva o întreabă ceva . Nu era aşa , dacă i se adresează cineva , trebuie să-şi deschidă gura şi dânsa . Dacă nu ceilalţi ar considera-o needucată şi ea nu era aşa . Deloc , era fata corectă , ce nu spune minciunele , iar criticile ei o conduc spre necazuri de cele mai multe ori . Şi cu toate acestea era şi puştoaica timidă în felul ei , nu şi-ar deschide gura înşirând toate gândurile sau sentimentele de faţă cu cineva pe care-l place . Ştiţi ce vreau să spun . Poate să fie cu Byung şi în cel mai pustiu loc d epe pământ , sau chiar în cel mai public , ea nu îi va spune niciodată clar şi răspicat " te iubesc " , " te plac " . Sau chiar dacă ar face-o , imediat după aceea ar zice că a fost o glumă , chiar dacă toate astea înseamnă ca mai apoi să se simtă ca toţi puişorii de curcă ; realizând cât de distantă este uneori . Şi toate doar din cauză că se teme să se încreadă în totalitate în cineva .
- Cum îi nimereşti ? Pare că vrei să scapi foarte repede de mine . Rosti pe un ton copilăros şi s-a pus în faţa băiatului , privindu-l insistent şi îmbufnată . Nici ea nu crede ceea ce tocmai a spus , dar ce să-i faci dacă gura o ia uneori pe nepregătite ? Şi e evident că Byung nici nu se gândeşte la aşa ceva , nu după tot ce s-a întâmplat astări . De parcă totul a fost sortit să fie aşa , de parcă totul e scris pe-o foaie , iar cei doi doar au urmat scenariul , mai mult sau mai puţin fiecare în parte . Scenariu - totul se transformă într-o " poveste de dragoste " scoasă din mintea unui scenarist , acţiune după acţiune , cuvânt după cuvânt .
Cum era de aşteptat fiecare se implică şi el însuşi şi trece cu vederea unele rânduri din scenariu . Dacă ne întoarcem înapoi cu câteva ore ne dăm seama că aşa a fost de la început , nu s-a mai respectat nimic . Până şi Dae care , de obicei , ea creează toate acele scene retrase din filmele americane , acum aparţine în cu totul acestora . Şi cum se observă clar , nu e împotriva a nimic din ce i se întâmplă . Byung , aşa copilăros , cum e el , o face să se simtă mai bine ca nimeni altcineva . O simplă privire din partea lui şi consideră că nu mai are nevoie de altcineva care să o bage în seamă ; fiori . Îi vine bine ideea cum că poate simţi ceva pentru el , dar e greu - se teme de faptul că nu poate fi aşa cum mulţi băieţi îşi doresc de la fetele din jurul lor . Firar , să fie acea fată insistentă într-un mod lasciv , să se dea cu vorbe dulci pe lângă tip ? Sună atât ciudat şi de neDae , negativul lui Dae , tot ce nu e ea . Mai mult ca orice îi displace ideea că e nevoită să se schimbe pentru un băiat ca aceasta să o placă . Nu doar că nu e corect faţă de ea , dar nu e ceva adevărat dacă ar face aşa ceva , nu ? Byung . . . dacă-l priveşti mai atent nu pare să -şi dorească una ca asta din partea fetei , nu din partea lui Dae . Deşi a observat comportamentul ei copilăros şi indiscret de la început . Pe scurt ; o place aşa cum e ea , nu ? Ce fată nu şi-ar dori un băiat ca el ? Pff , revenim la gândurile în legătură cu el ca tip perfect , dar e adevărat , neh ~
Nanae DaeLi .
Nanae DaeLi .
Ecstasy Team.
Ecstasy Team.

Mesaje : 47
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Lee Byung Hun Joi Sept 08, 2011 1:12 am

Ei bine, dacă ar primi şapte milioane de întrebări şi predici pe secundă, nu va spune nimic, el cel puţin nu va face asta. De ce ar răspunde unor întrebări aiurea, şi în plus, de ce ar asculta predicile unui şofer mai în vârstă? Cu ce-l ajută pe el că ştie cum a trecut nenea prin viaţă şi căsătorie? Eh, poate-l va ajuta mai târziu, fiindcă el, acum, clar nu se însoară. Are numai nouăsprezece ani, oameni buni! Care nebun se însoară la vârsta asta? El tot timpul şi-a dorit să se însoare pe la douăzeci şi patru-cinci de ani, şi nah, să facă foarte repede copii. Urăşte copii, nu îi suportă, dar dorea să aibă copii cât mai repede, pentru că nu dorea să aibă 40 de ani când copilul său va avea şapte. Ar fi fost ridicol şi deja şi-l vede pe fiisu cu o doză de bere în mână, lângă patul unde zace săracul Byung şi să-i zică: Tată, mai ştii ce-i asta? Uite-te bine la mine când bei apă cu pastile, şi imaginează-ţi că e bere. Inteligent, fiule, foarte inteligent. Vei semăna cu Byung la perfecţie, dăh. Okay, asta poate e prea extrem, la patruzeci de ani să fie imobilizat la pat. El crede că la patruzeci de ani va arăta la fel, va alerga şi mai ştiu eu ce. Doar trebuie să arăte bine pentru his waiffu, nu? Normal că da. Mai ales că Byung ţine enorm la aspectul său.
Concentrându-se acum asupra fetei, o observă cum vine în faţa lui şi când îi aude replica a început să râdă înfundat, clătinând din cap în semn că nu. Cum ar dori să scape mai repede de ea? El ar ţine-o non stop cu el, dar ar părea prea ciudat pentru ea, probabil. Byung ar fi adorat să aibe grijă de ea şi să o aibe aproape. Aceasta era definiţia vieţii perfecte pentru el. Dorea să se întâmple asta cât mai curând. Să o poată îmbrăţişa fără să se gândească [,] că ea l-ar fi îndepărtat, să o poată săruta fără să îi fie frică de ce se va întâmpla după şi multe multe altele. Însă acum, dorea să nu se mai gândească la consecinţe şi să o sărute, da, da! Acolo, fix atunci. În plus, el trebuia să facă primul pas, nu? Aşa era mai drăguţ. Nu îşi doresc fetele astfel de băieţi, care vor face ei primul pas? El aşa credea, şi e şi adevărat. Cu mici ezitări, a tras-o lent şi blând mult mai aproape de el, asta până când mai era o mică distanţă între ei. Mâna sa liberă se afla acum pe gâtul ei, mai exact pe urma aceea de dinţi. Îi venea să râdă când îşi aducea aminte ce s-a întâmplat, dar dacă ar face-o, ar fi stricat acel moment exact cum a făcut soneria sa de la telefon.
Se apropiase mai mult, mai mult, până când între buzele lor mai era un centimetru distanţă. Zărise peste umărul ei taxiul care începuse să claxoneze imediat cum oprise şi asta l-a făcut să se îndepărteze de fată şi să privească nu foarte frumos şoferul care, nu era chiar un tatae, dar se vedea că avea peste treizeci de ani. Nea caisă! Fix acum te-ai găsit să ajungi, nu? Nemernicule! Şi-a muşcat buza, atât de tare că în câteva secunde a simţit gustul metalic al sângelui său. Mda, poate că ar trebui să renunţe şi el la acest obicei. Nu de alta, dar buzele sale erau superbe aşa, nemuşcate sau mai ştiu eu ce.
-Uhm, se pare că a ajuns taxiul, murmură şi îşi ciufuli părul cu mâna liberă, oftând aproape neobservabil. Era ofticat că nu a apucat să o sărute şi nu se ştie când va mai avea o astfel de şansă. Era destul de greu pentru el să încerce acelaşi lucru de mii de ori şi să eşueze de fiecare dată. Era sigur că nu va reuşi să o sărute nici a doua oară. Unu: pentru că probabil s-ar ruşina. Doi: va interveni cineva sau ceva şi el se va opri chiar înainte de buzele lor să facă contact. Şi asta ar fi un mare păcat, pentru că el putea bate la pariu că buzele ei au o aromă foarte plăcută, iar Byung dorea să le poată gusta numai el. Normal că asta dorea. Va deveni gelos apoi şi nu e bine. Cine ştie unde se poate ajunge cu gelozia lui. Nu dorea să bată pe cineva cu ursuleţul său, tsk tsk.
A mers către taxi, cu fata de mână, bineînţeles, şi îi deschise portiera, lăsând-o pe ea să intre prima, apoi Byung. Doar era gentle-man, nu? Bine, era aşa doar cu Dae. Ar fi ridicol să se comporte aşa şi cu prietenii săi care toţi sunt băieţi. Bine, unii se comportau aşa cu el. Îi deschideau uşa, îl hrăneau chiar. Bromance. Ura asta. Mai ales când se trezea cu nişte îmbrăţişări, aşa, din motive ciudate sau chiar fără vreun motiv. Era naşpa! Iar lumea se uia ciudat la ei, şoptind că sunt "gay". Urât. El nu e gay, iar faptul că i-a zis fetei că o place dovedeşte că nu e deloc gay. Straight, straight, uhum.
Urcă în maşină, şi într-un final, îi dădu drumul mâinii fetei pentru a-şi scoate banii din portofel şi mai spuse odată unde trebuie să meargă, asta pentru că nenea uitase unde ar trebui să-i ducă. A început să se roage să nu pună întrebări sau mai ştiu eu ce.Dar degeaba, asta pentru că imediat auzi întrebarea populară şi enervantă:
-Sunteţi un cuplu, drăguţilor?
Byung doar a zâmbit şi întoarse capul către geam. Nu avea de gând să răspundă astor de întrebări. Dacă fata va răspunde, ei bine, îl scapă pe el de răspunsuri. Începuse să murmure ceva într-o limbă necunoscută nici de extratereştri şi îşi întoarse privirea către fată, parcă întrebând-o: Răspunzi tu?
Lee Byung Hun
Lee Byung Hun
Urban Style.
Urban Style.

Mesaje : 49
Data de înscriere : 31/08/2011

Sus In jos

Don`t let this come to an end .  - Pagina 2 Empty Re: Don`t let this come to an end .

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 2 Înapoi  1, 2

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum